O femeie de 54 de ani, din Târgu-Jiu, a sunat la 112, luni, anunțând că ar fi fost agresată de soțul ei, în locuința acestuia din Jupânești. Agenții Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au mers la fața locului, fiind nevoie de emiterea unui ordin de protecție. ,,Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 49 de ani, din comuna Jupâneşti, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei de 54 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Totodată, poliţiştii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, faţă de bărbat”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În luna ianuarie, polițiștii gorjeni au emis 12 ordine de protecție provizorii. ,,Șapte dintre acestea au fost emise în mediul rural, iar cinci în mediul urban”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.În 2019, la nivel național, oamenii legii au emis 7.986 de ordine de protecție provizorii. Dintre acestea, 165 au fost aplicate în județul Gorj: 115 în mediul rural și 50 în mediul urban.Polițiștii emit aceste ordine când constată că ,,există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc”.Cele mai multe ordine de protecție provizorii a fost emisă la solicitarea victimelor.
L.F.