Femeie bătută de iubitul ei, la muncă, în câmp

763

O femeie de 35 de ani, din comuna Stejari, a sunat la 112, ieri, anunțând că ar avea un conflict cu concubinul său, în vârstă de 46 de ani, în timp ce se aflau la muncă, în câmp, în localitate. „Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în dimineața zilei de ieri, în timp ce apelanta, împreună cu concubinul și mai multe persoane se aflau la muncă, între cei doi s-a iscat un conflict spontan, în urma căruia bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra femeii, pe fondul geloziei. Apelanta nu prezenta urme vizibile de violență și a refuzat prezența unui echipaj al ambulanței la fața locului, neavând nevoie de îngrijiri medicale. Totodată, polițiștii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului i-a fost dispus ca, pe o perioadă de cinci zile, să respecte măsurile impuse de polițiști și să nu se apropie de concubina sa. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență domestică„, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here