Nici nu știi care imagine e mai tragică, a celor care, inconștienți, transformă femeia într-un obiect sau a însăși femeii care, în completă necunoaștere de Sine, se convertește, ea însăși, în șosete, izmene, masă, casă sau în oricare element terestru.
Într-o opacitate absolută: Asta e menirea femeii pe Pământ!. Și mai ironic pare geamătul ce o însoțește toată viața, de parcă traiul îi e bocet și destinul, vaiet. Nu-i mirare mai mare. Se numește devalorizare. Sau autoculpabilizare. Și, cum sunt, inclusiv în 3 D, niște legi care ne influențează, femeia chiar devine ceea ce crede, un obiect, nimic mai mult.
Nu știu dacă am întâlnit și bărbați de acest fel. Nu-mi amintesc. Nu sunt ei talpa iadului, dar stau mai bine decât femeile inclusiv la încredere în Sine și la stimă de Sine. Sau… or avea subterfugii, trucuri compulsive, care să îi țină pe linia de plutire. Căci o mamă-obiect nu va putea crea bărbați integri și împliniți. Mai degrabă castrați sau frustrați. Din nefericire.
Adina Popescu
