Femeia din Bîlteni, acuzată că ar fi vrut să-și omoare vecinul, rămâne în arest la domiciliu

1273

Judecătorii de la Tribunalul Gorj au verificat, joi, măsurile preventive în cazul femeii din comuna Bîlteni, trimisă în judecată pentru tentativă de omor, alături de soțul ei, după ce și-ar fi lovit un vecin cu cuțitul în zona ficatului. Instanța a decis să rămână în arest la domiciliu, în timpul procesului. ,,Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu, ca temeinică şi legală. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare”, au decis judecătorii.În același dosar, inculpat este și soțul acesteia. Femeia este obligată să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemată, să nu comunice cu persoana vătămată sau cu membrii de familie ai acesteia și cu martorii. Inculpata poate să părăsească imobilul din comuna Bîlteni, doar pentru prezentarea în faţa organului judiciar care a dispus măsura, la chemarea acestuia. ,,Supravegherea respectării de către inculpată a obligațiilor care îi revin pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de organul de poliție în raza căruia domiciliază aceasta, respectiv Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Gorj, inclusiv prin pătrunderea în imobilele unde se execută măsura, fără învoirea inculpatei sau a persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta. Atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, a mai decis instanța. Victima a ajuns în stare gravă la spital. Bărbatul de 34 de ani ar fi fost lovit cu un cuțit și o bâtă de baseball, de cele două persoane, soț și soție, în timp ce se afla la muncă, în curtea unui localnic. Ancheta a fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. ,,La Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a fost înregistrat dosar penal privind evenimentul produs în cursul dimineţii de 31 iulie 2019, în comuna Bîlteni, sat Peşteana-Jiu, soldat cu rănirea gravă a unei persoane de sex masculin. În cauză este începută urmărirea penală şi se fac cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de tentativă de omor, violare de domiciliu şi lovire şi alte violenţe, de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare. Sesizarea a fost făcută prin serviciul unic de urgenţă 112, de către soţia proprietarului imobilului unde s-a petrecut conflictul. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în dimineaţa zilei de 31 iulie 2019, B.C.şi B.N., soţ şi soţie, au intrat fără drept în curtea locuinţei familiei Z., din comuna Bîlteni, sat Peşteana-Jiu, înarmaţi cu o bâtă de baseball (soţul) şi cu un cuţit (soţia) şi pe fondul unui conflict mai vechi, folosindu-se de obiectele menţionate, au exercitat acte de violenţă faţă de persoana vătămată B.B.I., aflată la domiciliul soţilor Z. Persoana vătămată a fost transportată de urgenţă la spital, unde s-a intervenit chirurgical, iar conform concluziilor preliminare ale medicului legist, leziunile produse în conflict i-au pus în primejdie viaţa. Ancheta continuă, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun“, se preciza într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în timpul anchetei.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.