Femeia de serviciu a Școlii Gimnaziale Peștișani, accidentată mortal de o rudă

517

O femeie de 54 de ani a murit, ieri după-amiază, într-un accident rutier produs pe raza comunei Peștișani, nu departe de școala unde victima lucra pe post de femeie de serviciu. Nimeni nu știe cum s-a întâmplat nenorocirea, ea pierzându-și viața după ce un camion de mare tonaj a lovit-o în plin și a trecut cu roțile din stânga spate peste corpul său. Femeia a fost zdrobită pe loc, medicii de la SMURD și Ambulanță încercând în zadar să o mai readucă la viață. De altfel, primii localnici care au ajuns la fața locului au rămas încremeniți când au văzut-o, ei dându-și seama imediat că femeia nu mai are nicio șansă de a supraviețui. Șocant este că femeia a decedat chiar peste drum de locul în care a murit și tatăl acesteia, tot într-un accident de mașină.

“Noi eram ceva mai departe de șosea, eram cu niște capre și am auzit bubuitura. A fost așa de tare că am crezut că s-au tamponat două mașini, dar când am venit aici să vedem ce s-a întâmplat, am văzut-o pe ea pe mijlocul străzii, întinsă pe jos și nu mai respira. Era călcată pe burtă cu roată de aia mare de camion, avea piciorul julit, cred că era și rupt, iar când i-am luat mâna am văzut că era deja rece. Nici nu am putut să o recunosc prima dată. A fost un șoc să o văd acolo, iar apoi ne-am dat seama despre cine este vorba, dar tot nu am mai avut ce să-i facem să o salvăm”, a spus o localnică.
Șoferul implicat în tragedie este un tânăr de 23 de ani care nu a avut nici el prea multe explicații pentru cele întâmplate. A menționat doar că nu avea viteză întrucât doar ce intrase de pe un drum secundar pe drumul principal, mașina sa de mare tonaj fiind oprită în apropierea intersecției respective. Camionul avea însă semnalizatorul de pe partea stângă spart și prezenta posibile urme de sânge pe una din roțile din spate, zonele respective fiind cercetate cu atenție de criminaliștii prezenți la fața locului. Polițiștii au deschis un dosar penal, dar doar cu privire la decesul femeii, cu privire la modalitățile în care s-a produs nenorocirea nepronunțându-se. Victima ar putea fi găsită vinovată, dacă ancheta va dovedi că traversa strada prin loc nemarcat și fără să se asigure corespunzător, nefiind exclusă însă nici punerea sub acuzare a conducătorului auto.
Gelu Ionescu

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here