(Fragment din vol.„Cireșe amare”)
Ca femeie trecută de 30 de ani, rămasă mai mult singură, cu toate grijile casei şi ale obligațiilor de serviciu, comparată cu o floare, am devenit Crin Imperial. Mă port elegant, ca o doamnă care se respectă, profitând de toate împrejurările. Îmi fac rochii pe comandă, iar lenjeria intimă este din cea mai scumpă. Atrag atenţia bărbaților… şi-mi place! …chiar dacă o fac fără ostentație. Bărbaţii de la serviciu, vecinii din cartier şi alţii încep să-mi „ducă grija”. Până şi colegele de serviciu sunt preocupate „ce face domnul inginer la cursurile de specializare?”, întinse pe o perioadă de atâtea luni. „Ce, dragă, face facultatea din nou?” Erau întrebările puse de doamnele mai răutăcioase. Colegii bărbaţi presupuneau şi-şi dădeau cu părerea despre aventurile lui, ale soţului meu, seara, sau în zilele de duminica, când nu venea acasă. Grav era că prea des şi persuasiv mi le împărtășeau. În ce scop, oare? Nu cumva erau un fel de agasare, sau de provocare sexuală? Ce tânără eram şi la ce presiuni eram supusă! La 32 de ani, hormonii curgeau în valuri prin mine şi lipsa bărbatului mă incita până la ameţeală şi la pierderea raţiunii. „Trebuie să fac ceva şi pentru mine!” …îmi ziceam. Să nu mă mai prefac indiferentă la unele apropouri venite din partea celor din jurul meu! Seara, acasă, ascult la radio romanţe şi încep să trăiesc unele stări din care sunt compuse textele redate. Uneori mai şi plâng. De ce? Pentru cea care se cântă sau de mila mea, că mă văd şi eu neglijată? M-am hotărât. Nu trebuie să mă izolez de societate. Şi eu sunt tot femeie. Trebuie să mă bucur de ceea ce îmi oferă tinereţea! Voi accepta invitațiile celor din jurul meu, în funcţie şi de timpul de care dispun pentru mine, voi ţine seama de unele observaţii primite. „Tu ce vrei, să-ţi pui cenuşă în cap? Crezi că soţul tău este dus la mănăstire?” etc. etc. Am plecat cu colegele la o petrecere unde am fost singura fără partener. S-au făcut glume pe seama mea, nu m-am supărat, dar parcă nu-i drept să continui aşa. La întoarcere, eram abătută, chiar necomunicativă. Iar m-am închis în mine. Mi-am zis… mai bine aşa!
*
De ceva vreme, cineva devine foarte preocupat de persoana mea. Este un bărbat frumos, matur, serios şi chiar prea puţin comunicativ. Te ţine la distanţă şi când eşti aproape de el, pentru a primi explicațiile cerute la întrebările lui, pentru care trebuie să-i răspunzi. Este şeful unei echipe de control de la forul tutelar, venit în verificări la unitatea unde lucrez. Fără să vreau, îl privesc des, dar să nu mă observe. Înalt, suplu, impunător ca bărbat, cu faţă curată şi permanent rasă, păr şaten, puţin ondulat, ochii căprui, nasul drept, voce caldă şi îngăduitor, mai ales cu mine, când mi-a verificat lucrările pe care le făcusem. Era cu 15 ani mai în vârstă ca mine şi îi simţeam dominarea. Fizic îl vedeam frumos. Discret, chiar îl urmăream şi mă atrăgea mereu mai mult, ca un magnet. Doamne, ce-i cu mine? Pur şi simplu tresar când aud vocea acestui domn revizor pe care-l cercetez pe furiş, ca o adolescentă! Şi… surpriză! Simt că-şi face mereu de lucru în biroul nostru și pentru orice lucru mărunt are ceva să mă întrebe şi pe mine. Acum, ştie să zâmbească, e atent cu noi fetele, dar în mod special cu mine. Am devenit bănuitoare, ce o să vrea să afle despre mine? Ştie că sunt căsătorită. Cred în telepatie şi că i-am transmis că îmi place să fie atent cu mine. El mă tratează cu mult respect şi delicateţe. De ce îl interesează, totuşi, persoana mea? În scurt timp totul s-a limpezit. Odată, când eram numai noi în birou, şi-a învins „timiditatea” şi delicat m-a întrebat, „dacă aş accepta o mică plimbare cu maşina, undeva, la iarbă verde”. Nu sunt surprinsă, ba dimpotrivă aşteptam, dar, în faţa faptului realizat, nu ştiu cum să primesc propunerea. Mi-ar conveni o ieşire undeva, ferită de ochii colegilor, dar… Și apoi, copiii! Mi s-au dat asigurări că eu hotărăsc destinaţia şi cât stăm, desigur fără nicio obligaţie. M-a sărutat, strângându-mă în braţe, mărindu-mi emoțiile. Mi-a atins pieptul şi visceral am simţit fiorul atracţiei masculine. O plăcere caldă mi-a străbătut tot corpul, care m-a ţintuit pe loc, în braţele lui. Îmi pierdusem cumpătul şi nu mai raţionam. Eram ameţită şi nu m-am desprins de el, cum s-ar fi cuvenit. Capul îmi vâjâia, iar inima bătea cu putere în pieptul din care ar fi vrut să iasă. Emoţiile mă copleşiseră. Bine că n-a venit nimeni în momentul acela, iar el, prudent, a părăsit biroul. Doamne, ce-i cu mine??!!
Şi totuşi, trebuie să recunosc că după acest eveniment, deşi doream o escapadă, mi-a fost greu să mă hotărăsc. Am acceptat în cele din urmă, mi-am zis că nu fac nimănui nici un rău, dar în maşina cu care ne deplasam mi s-au schimbat gândurile. Deşi acceptasem deliberat, am trăit acel sentiment de necinste, primeam ceva ce nu mi se cuvenea. Pe drum, la ducere, am fost necomunicativă, dădeam răspunsuri scurte la glumele lui. Am mâncat la un camping şi, în afară de faptul că mi-a pus mâna, mângâindu-mă delicat pe picior, nu s-a întâmplat nimic, doar de câteva sărutări vibrante şi fierbinţi. Deşi ajunseserăm să ne adresăm cu numele de botez, el Sandy și eu Pușa, cred că a rămas dezamăgit. Eram sigură şi-mi părea rău că l-am pierdut definitiv, că nu-i acordasem ce dorea şi că în viitor n-o să mă mai cunoască. Dădusem un test al unei escapade, chiar neîncheiată cum ar fi dorit prietenul meu aproape intim, fiindcă-i acceptasem sărutările lui pasionale, la care răspundeam cu aceeași afecţiune, fiindcă pe mine mă linişteau. Dar pe el?! De acum, am prins şi eu mai multă îndrăzneală, nu mă mai deranjau aluziile altora, ripostam prompt de fiecare dată, îmi deveniseră indiferente răutățile lor. Sunt invitată din nou, într-o altă împrejurare, pe când eram la un instructaj la sediul departamentului, din alt oraş. Acasă la mine, luasem măsuri şi lăsasem asigurat totul pentru copii. De data aceasta, sunt hotărâtă şi accept totul. „Eul” meu a fost cucerit. „Cetatea” nu mai era inexpugnabilă! Cunoşteam dinainte programul şi-mi convenea. La terminarea misiunii, colegilor le-am spus că mai rămân să-mi vizitez neamurile de care ei ştiau. Trebuia motivată desprinderea de grup. Masa şi distracţia erau dinainte aranjate. Am mers la un hotel de lux, cu restaurant la parter, un local de epocă, am mâncat şi am băut, izolaţi într-un separeu, unde am simţit privirea „tăioasă” a ospătarului ce mi-a înmânat meniul, ca să aleg ce doresc să comand. Bravam, încercând să fiu degajată, dar m-a marcat postura în care eram şi puteam fi considerată, cum de altfel eram, adică frivolă. Se observa totuşi uşor diferenţa de vârstă dintre noi, parteneri intraţi în acest spaţiu dosnic. M-am gândit că ospătarul s-ar putea să îl cunoască pe Sandy, domnul revizor, care azi avea o altă damă de companie. Masa a fost selectă şi „asezonată” cu coniac şi un vin Murfatlar. Atmosfera se relaxase şi ne „pierdeam unul în ochii celuilalt”. Nu mai eram eu aceea care îl adora şi pe Adrian. Fiecare în parte, acum amorezaţi, gândea la ce o să se întâmple peste scurt timp. Parcă eram în noaptea nunţii, când aştepţi deflorarea. Sandy intra definitiv în intimităţile mele, cu voia mea, dar cu grijă, cunoscându-mi capriciile, să fie cât mai delicat.Am urcat în hotel unde ne aştepta o cameră cu pat dublu şi frumos aranjată. Baia avea şi bideu, exact de ceea ce aveam nevoie. Au fost multe ore de vis. Am beneficiat de un preludiu emoţionant. Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul, nu îndrăzneam să-mi dau jos şi furoul, acel elegant furou alb, făcut pe comandă, cu dantele discrete mult admirat de Adrian, dar Sandy, cu delicateţea lui, m-a încurajat să renunţ şi la acest accesoriu şi apoi ne-am dezlănţuit ca doi îndrăgostiţi ce eram, acordându-ne tot ce era de așteptat. Corpul meu era la dispoziţia bărbatului amant, pe care-l dorisem. După prima împlinire…, am simţit nevoia să fumez o ţigară. Aveam în poşetă un pachet de ţigări pentru diferite ocazii. Nu eram fumătoare pasionată, dar, de fiecare dată, la cafea aprindeam o ţigară „Virginia” verzi. În mod obişnuit nu trăgeam fumul în piept, decât parţial. De data aceasta, fumul mergea până la ultima alveolă pulmonară şi mă simţeam beată! Dacă de alcoolul servit la masă eram ameţită, de fericirea de acum, eram chiar năucită. În timpul repausului, când complet dezbrăcați, leneveam pe pat acoperiţi formal cu un cearşaf, l-am întrebat de familia lui şi mi-a spus că are o soţie economistă, mignonă, brunetă, care este o femeie bună şi înţelegătoare, o doamnă. Împreună au o fetiţă destul de mare, studentă la facultate şi duc o viaţă armonioasă.
Din Crinul Imperial, care eram eu, un coleopter dorit şi de mult aşteptat, cu crisalide argintii, culesese polenul din staminele încărcate darnic de natură şi cu trompa lui delicată supsese de două ori nectarul din pistilul florii discret parfumate, dăruit şi de mine, cu multă şi nebună pasiune. Punându-mi hainele pe mine şi privindu-mă în oglinda limpede de cristal a băii, mi-am văzut şi studiat faţa răvăşită, care, în loc de o veselie normală în urma plăcerilor petrecute, exprima o nelinişte confuză, ca după un delict grav, tocmai săvârşit. Pierdusem examenul fidelităţii şi regretele deja au început să apară… Coborând scările hotelului, după atâta stare de extaz, încep să-mi revin şi încet, încet, apar şi complexele. Iar devenisem abătută. Am trecut absentă pe lângă recepţie, fără să mă uit şi să răspund la salutul recepţionerului, care ne-a urat „Drum bun şi mai poftiţi pe la noi!”
Simţeam stigmatul pus damelor de consumaţie. „Sunt şi eu o femeie ca toate celelalte, am încălcat cel mai frumos jurământ făcut partenerului meu de viaţă”. Nu m-a liniştit nicidecum faptul că bănuiam şi încercam să mă încurajez că şi soţul meu, tânăr, frumos şi apetisant pentru multe femei, are viaţa lui intimă şi face la fel, pe unde umblă. „Ce am câştigat eu azi, c-am rămas aici cu acest bărbat, ce-i drept manierat, frumos şi inteligent, pe care l-am dorit, dar care acasă este aşteptat de o soţie drăguţă?! Ce dacă mi-a spus că mă iubeşte! De ce n-am încercat să mă abţin în a-i da speranţa că-l iubesc şi eu? M-am comportat ca o hoaţă!” În taxiul cu care m-a condus până la gară, n-am scos un cuvânt şi, la despărţire, l-am lăsat doar să-mi sărute mâna. Aveam impresia că toată lumea de pe peronul gării se uită la mine cu dispreţ, ca şi cum ar fi ştiut ceea ce făcuserăm….
…Către miezul nopţii, am ajuns acasă. Călătoria mi s-a părut îndelungată, într-o atmosferă apăsătoare şi a fost cu mult mai grea decât ar fi fost o povară dusă în spate. În tren, privirile vecinilor de compartiment mi se păreau că mă suspectează, că ştiu de unde vin. La mine acasă, copiii dormeau – ce bine – şi pe ce puneam mâna mi se părea că murdăresc totul. Am adormit spre ziuă şi am avut un coşmar legat de soţul meu. În zilele următoare, ca o pedeapsă, parcă toate îmi mergeau pe dos. Unul din copii s-a îmbolnăvit şi peste tot aveam numai neplăceri. Aşa-mi trebuie! …mi-am zis atunci. Dar, cu toate acestea, pe parcurs, după ce m-am liniştit, lucrurile s-au estompat şi, în nopţile mele de veghe şi singurătate, trăiam momente contradictorii, asociate cu clipele acelea de emoţii proaspete, petrecute cu Sandy. Îmi aminteam de vorbele şi de mângâierile primite cu atâta delicateţe, de extazul trăit în compania lui, pe care nu-l mai realizasem aşa de mult, dar şi cu teamă că mai poate şti şi altcineva ceea ce am făcut. Oare, cum arată soţia lui, din dreptul căreia am furat sentimentele iubirii? Eram frământată de ideea „dacă acest partener de ocazie” a vorbit serios, dacă mă iubeşte cu adevărat, aşa cum a spus, că mă simpatizează mai de mult, mă va mai respecta de acum înainte, cum a făcut-o până acum, sau dacă mă uită şi o să spună doar formal lucruri insignifiante, ca toţi bărbaţii după ce au pătruns în tainele femeii? Greu de răspuns! Mi-am impus să fiu tare, să mă prefac că sunt aceeaşi, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic şi, când va mai apărea, să nu-l mai bag în seamă, să nu-l mai cunosc, fiindcă aşa cred eu că este bine. Pentru viaţa mea, sunt singura responsabilă, trăiesc cum consider că merit şi nimeni nu trebuie să sufere din pricina mea. Cei dragi merită ce-i bun. Consider că m-am maturizat şi nu mai pun la suflet orice mârlănie din partea oricui. Ripostez şi bine fac! De ce să sufăr numai eu? Cu trecerea timpului, m-am liniştit şi, spre consolarea mea, Sandy şi-a făcut de mai multe ori drum în „interes de serviciu”, dar eram sigură că mai mult pentru mine. Mă iubea tot aşa ca înainte şi după cele petrecute în camera hotelului, iar ulterior intimitățile între noi s-au repetat de mai multe ori. Era un domn şi constituia secretul sufletului meu. Oare s-o fi prins cineva de această dragoste desăvârşită, împărtăşită cu iubitul meu şi dusă până la capăt? Era întrebarea care nu-mi dădea pace. Rezolv cu plăcere şi răbdare toate problemele familiale. De acum, nu mai eram singură. Adrian terminase cursurile la care a fost, era prezent în mijlocul familiei şi al grijilor. Este numit inginer şef la Trust – alt statut – şi nu va mai face prea mult teren, la câmpurile de sonde. Abia acum a înţeles cu ce m-am confruntat singură, cu doi copii mici, şi amândoi încercăm să recuperăm ce am pierdut. Mă complimentează mereu, pentru tot ceea ce am făcut şi fac, pentru modul cum îi răspund sentimental în întâlnirile intime, deşi laudele lui mă dor şi-mi întorc „zgaiba” adulterului săvârşit.
*
La serviciu, treburile îmi mergeau bine. Cu Sandy am întrerupt amabil relaţia, lăsându-l cu lacrimi în ochi. Deşi ne-am despărţit, când ne întâlneam el continua să mă laude de fiecare dată şi, obsesiv, fericindu-l pe soţul meu „că are o asemenea parteneră de viaţă”. Şi-n ochii mei se instalase ceaţa când simbolic i-am oferit sărutul de adio, ca ultimă petală din floarea în scuturare a Crinului Imperial. Ce greu şi dureros a fost momentul provocat deliberat de mine, dar trebuia făcut, fiindcă altfel se putea alege praful de cele două familii. Am considerat că durase destul şi a fost prea frumos ca să se termine prost. Nu mai suportam duplicitatea şi aveam şi o teamă interioară care mă copleşea, gândindu-mă la consecinţele greu de prevăzut, dacă Adrian ar fi aflat. Mă îmbrac bine, elegant, nu mai încurajez nici un bărbat să mă mai curteze şi încerc să mă conving „că oricât de frumos este un bărbat străin de casa mea, tot soţul meu rămâne preferatul!”. Încercam să înţeleg că timpul acţionează pentru noi şi „pe parcurs se mai maturizează şi el, o să fie mereu mai atent cu mine, cu grijile casei”. Dar dacă mai târziu va face şi el ce fac toţi bărbaţii, când trec de 40 de ani???”
ION C. GOCIU
