Comitetul executiv al Organizației Mondiale de Turism FIJET (Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism) se va afla în Gorj până miercuri, 22 mai, la invitația Consiliului Județean Gorj și a Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului „Acasă la Brâncuși”.
„Revenirea prestigioasei organizații internaționale la Târgu Jiu este legată, pe lângă invitația făcută de autoritățile județene, și de împlinirea a 10 ani de când orașul Târgu Jiu a câștigat „Mărul de Aur”.
Despre Târgu Jiu ca „destinație cultural – turistică unicat” se va vorbi miercuri, 22 mai, la ora 11.00, la Masa Tăcerii, unde vor fi prezentate atât evoluția turismului în Gorj în ultimii ani, cât și principalele direcții de acțiune pentru viitor”, anunță Consiliul Județean Gorj.
Comitetul Executiv FIJET World decide anual atât cele mai importante destinații turistice din lume, cât și acordarea Oscarului pentru Turism, „Mărul de Aur”.