Formația doljeană FC Universitatea 1948 s-a impus din a doua încercare la Târgu Jiu. Echipa lui Marius Croitoru a învins-o pe Sepsi Sf. Gheorghe în runda a opta din Superligă, după un gol controversat a lui Sidibe (44), care a preluat mingea cu ajutorul mâinii. Până la reușita belgianului, alte două goluri au fost anulate după analiza video a fazelor, câte unul de echipă. Oaspeții au fost mai buni pe parcursul jocului, dar norocul a fost de partea doljenilor, un scenariu diferit față de prima confruntare de la Târgu Jiu, atunci când Petrolul a plecat cu punctele de pe Municipal.
Deși echipa lui a beneficiat de o eroare a arbitrilor din camera VAR, Marius Croitoru, a “pulverizat” sistemul. Tehnicianul a vorbit și despre tactica diferită pe care a implementat-o după plecarea lui Compagno la FCSB.
“Am așteptat cu toții sistemul VAR și, din păcate, mai mult ne încurcă. Practic, nu ne ajută cu nimic, din punctul meu de vedere. Urlam toată ziua la televizor, dar a venit VAR-ul și nu ne ajută. Nu știu cine e de vină, nu e treaba noastră. S-a supărat lumea când am spus că e cel mai slab VAR. Ce să spunem, că e cel mai bun? Dacă nu vezi anumite lucruri clare nici cu VAR. Am câștigat astăzi împotriva unei echipe foarte bune a campionatului nostru. Am făcut anumite schimbări, dinamica s-a schimbat puțin, am schimbat linia de mijloc.Nu îl mai avem pe Compagno, care era punct fix. S-a schimbat dinamica de joc, dar nu am făcut un meci slab”, a spus antrenorul.
Omologul său, Cristiano Bergodi, s-a ferit să vorbească despre arbitraj, însă a recunoscut că deținătoarea Cupei României nu a făcut un joc strălucit, mai ales după eliminarea lui Sidibe din minutul 69.
“Decizia de la gol este o controversată. Mi s-a părut că l-a atins pe mână pe Sidibe, dar VAR-ul a confirmat golul și nu putem face nimic. Nu caut alibiuri, asta este. Mă gândesc ce trebuie să facem noi, nu la arbitri, la VAR. Poate că trebuie să lucrăm mai mult în ultimii 20 de metri. Am avut un om în plus, trebuia să stăm mai larg pe benzi, să plimbăm rapid mingea. Nu am făcut ceea ce a trebuit, dar prima repriză a fost bună, am avut ocaziile”.
Aproximativ 7.000 mii de oameni au asistat la partida desfășurată în Gorj. Ultimul meci de la Târgu Jiu al formației FCU va avea loc în compania Rapidului. Duelul este programat sâmbătă, 10 septembrie.
Cătălin Pasăre
FCU 1948 – Sepsi OSK: 1-0 (1-0)
FCU: R. Popa – Negru, Duarte, Grigore, Huyghebaert – Asamoah, D. Albu (’78, Papadopoulos) – Sidibe, G. Iancu (’79, Ganea), Van Durmen (’64, Bahassa) – Cl. Bălan (’65, Marquet). Antrenor: Marius Croitoru.
Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Ninaj, Bălașa, Dumitrescu (’46, R. Ispas) – Matei (’61, Achahbar), Păun, Rodriguez (’61, Aganovic) – Bărbuț (’70, Golofca), Tudorie (’61, Rondon), Ștefănescu. Antrenor: Cristiano Bergodi.