Fazele naţionale ale olimpiadelor la română şi germană, la Târgu-Jiu

608

OlimpiadaDacă majoritatea elevilor se vor putea bucura în perioada 2-6 aprilie 2012 de o săptămâna fără cursuri, o parte dintre aceştia vor fi prea ocupaţi pentru a participa la diversele activităţi extracurriculare şi extraşcolare. Este vorba de elevii care în perioada amintită vor participa la fazele naţionale ale olimpiadelor, două dintre acestea urmând să se desfăşoare chiar la Târgu-Jiu.

Elevi şi profesori din toată ţara sunt aşteptaţi la începutul lunii aprilie la Târgu-Jiu pentru a participa la faza naţională a Olimpiadei la limba şi literatura română, la gimnaziu, şi la cea de limba germană modernă. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), faza naţională a Olimpiadei la limba germană modernă se va desfăşura în intervalul 30 martie – 5 aprilie, iar cea a Olimpiadei la limba şi literatura română se va desfăşura în perioada 2 – 6 aprilie. De altfel, cam în aceeaşi perioadă sunt programate fazele naţionale ale olimpiadelor la toate disciplinele. Astfel, faza naţională a Olimpiadei la geografie se va desfăşura la Craiova, în perioada 1 – 7 aprilie. La Ploieşti se va desfăşura, în perioada 2 – 7 aprilie, faza naţională a olimpiadei de biologie, în timp ce Olimpiada la matematică se va desfăşura în două etape, ce vor fi organizate şi la Bistriţa. Olimpiada de informatică se va desfăşura la Iaşi, în perioada 30 martie – 5 aprilie, iar faza naţională a olimpiadei de istorie se va desfăşura în perioada 3 – 7 aprilie, la Iaşi. Olimpiada la ştiinţele pământului se va desfăşura în perioada 23 – 28 iulie, iar Olimpiada la ştiinţe pentru juniori va avea loc în intervalul 30 iulie – 4 august la Constanţa.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here