Fiica lui Justin Paralescu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Gorj, a susţinut şi ea, zilele trecute, probele scrise din cadrul Evaluării Naţionale, desfăşurate la nivelul judeţului nostru. La finalul examenului, fata “generalului” a obţinut note maxime, ea promovând Evaluarea Naţională cu media 10, urmând să intre, fără emoţii, la liceul dorit.
Justin Paralescu, inspectorul general al IŞJ Gorj, şi soţia acestuia salariat al SNLO, sunt părinţi care chiar au motive să fie mândri de copilul lor. Asta, deoarece, fiica lor cea mare, Andra-Maria, a absolvit anul acesta clasa a VIII-a la Şcoala Generală „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu, cu note foarte bune. Tânăra a trecut, de asemenea, fără probleme, săptămâna trecută, prin febra Evaluării Naţionale, când a susţinut probele la Limba şi literatura română şi la matematică. La cele două examene scrise, fiica soţilor Paralescu a obţinut nota maximă, adică 10, făcându-şi astfel părinţii fericiţi.
Absolvent de zece
Pe Andra, doar două sutimi au despărţit-o de media generală 10, în cei patru ani de gimnaziu. Se pare că eleva s-a făcut remarcată prin cunoştinţele pe care le-a acumulat de-a lungul timpului. Dacă în clasele a V-a, a VI-a şi în ultimul an de gimnaziu, fiica lui Paralescu a obţinut media generală 10, în al treilea an de gimnaziu, în clasa a VII-a, doar două sutimi au despărţit-o pe elevă de media 10, având 9.98. În timpul gimnaziului, Andra Paralescu a participat la numeroase competiţii. Chiar în acest an şcolar, absolventa a participat la olimpiada judeţeană de matematică, unde s-a clasat pe locul 10 din cei 46 de concurenţi. Şi în clasa a VII-a, tânăra a participat la Concursul Naţional Interdisciplinar „Alexandru Ştefulescu”, de unde s-a întors cu o menţiune.
Ana-Maria Catalinoiu