Faţă de anul trecut – “Munca la negru”, în scădere la Gorj

144

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au desfăşurat o activitate intensă în decursul a opt luni, de-a lungul anului 2012. Controalele au avut ca obiectiv principal identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare dar şi controlul securităţii şi sănătăţii în muncă. Datorită intensificării controalelor realizate de către inspectorii ITM se observă o scădere a numărului angajatorilor sancţionaţi pentru munca fără forme legale, precum şi numărul persoanelor depistate fără forme legale în perioada ianuarie – august 2012, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011.

În perioada 1 ianuarie – 31 august inspectorii de muncă din cadrul ITM Gorj au efectuat 1.099 de controale pentru combaterea neregulilor făcute de către angajatorii gorjeni. De asemenea, în cadrul campaniei de verificare s-a avut în vedere modul în care au fost respectate prevederile legale pentru lucrătorii care îşi desfăşurau activitatea în următoarele domenii de activitate: staţiuni montane, panificaţie, silvicultură, construcţii, protecţie şi gardă, comerţ, confecţii textile, restaurante, precum şi pentru salariaţii care îşi desfăşoară activitatea la temperaturi extreme pe timp de iarnă/vară. Au fost depistaţi 106 angajatori care utilizau „munca la negru” având 199 persoane fără forme legale de angajare, din care 43 sunt femei şi 3 sunt tineri sub 18 ani, faţă de 268 angajatori depistaţi în aceeaşi perioadă a anului 201, având 523 persoane fără forme legale de angajare. Inspectorii au aplicat 103 sancţiuni de-a lungul celor 8 luni pentru utilizarea “muncii la negru” în cuantum de 1.560.000 faţă de anul 2011 când au aplicat un număr de 263 de sancţiuni contravenţionale iar cuantumul amenzilor a fost de 2.716.000 lei.

Domeniile în care a fost depistată munca la negru
Angajatorii depistaţi că prestau activitate cu persoane „la negru” desfăşurau activitate în următoarele domenii: exploatarea lemnului, construcţii, comerţ, zootehnie, spălătorii şi vulcanizări auto. Potrivit datelor transmise de către ITM Gorj se poate observa faptul că a scăzut numărul angajatorilor sancţionaţi pentru munca fără forme legale, precum şi numărul persoanelor depistate fără forme legale în perioada ianuarie – august 2012, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011 . “Acest lucru se datorează activităţii depuse(prin intensificarea numărului de controale) de inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă de conştientizare a consecinţelor suportate de angajatori prin prestarea muncii fără respectarea prevederilor legale în domeniul legislaţiei muncii, mediatizării prin mass-media a modificărilor aduse Codului Muncii, prin Legea nr.40/2011, referitor la cuantumul amenzilor aplicate pentru primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, precum şi a răspunderii penale a reprezentantului legal al societăţii, în cazul persoanei juridice, respectiv a persoanei fizice”, a precizat Gheorghiţă Cusma, purtătorul de cuvânt al ITM Gorj.

Angajator care desfăşura activitate cu un minor
Din totalul de angajatori controlaţi de către inspectori, la 4 agenţi economici au fost depistate mai mult de 5 persoane fără forme legale de angajare, iar un angajator a fost depistat că desfăşura activitate cu o persoană minoră (copil sub 15 ani). Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012 când inspectorii au depistat un număr de 3 infracţiuni. La doi din totalul de angajatori controlaţi au fost depistate mai mult de 5 persoane fără forme legale de angajare, iar în cazul unui angajator au fost depistate 2 persoane fără CIM, din verificările efectuate am constatat că desfăşura activitate fiind în procedură de faliment, fişele de identificare completate fiind transmise spre cercetare penala Parchetului.

Amenzi şi avertismente
Pentru neregulile constatate de la legislaţia muncii inspectorii au aplicat un număr de 405 sancţiuni contravenţionale la 299 de angajatori, dintre care 176 de amenzi în valoare totală de 1.761.400 lei şi 229 sunt avertismente. Pentru neregulile constatate au fost dispuse un număr de 2656 măsuri angajatorilor controlaţi, dintre care un număr de 2145 au fost realizate ( 81 % ).
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here