Pentru reţetele gratuite şi compensate eliberate în octombrie 2010, farmaciştii gorjeni şi-au primit abia în prima zi a lunii septembrie diferenţa de bani. La sfârşitul lunii iulie Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj le plătise doar 63% din sume.
Decontarea facturilor farmaciştilor pentru medicamentele gratuite şi compensate eliberate anul trecut s-a făcut cu întârziere. Totuşi, partea bună este că lunar banii pe respectivele facturi ajungeau la farmacişti. De această dată, când a trebuit să-şi primească banii pentru facturile din octombrie 2010, plata s-a făcut fracţionat, primindu-se doar 63%. „Pentru reţetele eliberate în octombrie 2010, CJAS a dat doar 63%, plata făcându-se în data de 29 iulie. Restul banilor i-am primit joi, 1 septembrie”, a precizat Ileana Dumitrescu, preşedinta Colegiului Farmaciştilor Gorj. Aceasta a mai spus şi că rectificarea bugetară, care a venit recent pentru farmacii, „înseamnă angajamentul pentru ce se eliberează de acum încolo”. Astfel, la această oră, toate unităţile farmaceutice din judeţul nostru eliberează medicamente pe reţete gratuite şi compensate. De precizat că reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj recunosc faptul că sunt întârzieri în privinţa decontării facturilor farmaciştilor pentru reţetele gratuite şi compensate, însă spun, totodată, că nu depinde de ei rezolvarea acestei probleme. Banii pentru decontarea serviciilor farmaciştilor vin de la Bucureşti la CJAS şi abia apoi sunt distribuiţi către unităţile farmaceutice. Între timp, farmaciştii sunt puşi în situaţia de a se descurca după cum pot, unii dintre ei fiind nevoiţi chiar să aducă bani de acasă pentru a-şi plăti furnizorii şi a nu fi blocaţi de către aceştia. Salvarea farmaciştilor depinde, în acest context, de capacitatea lor de a-şi administra afacerile.
Minodora Sucea