Nu doar medicii refuză să semneze contractul-cadru la 1 iunie, ci şi farmaciştii gorjeni. Aceştia spun că deocamdată vor merge pe un act adiţional, neputând accepta un contract cadru ale cărui norme nu sunt încă stabilite.
Situaţi farmaciştilor gorjeni este incertă. Ei nu ştiu nici care sunt normele noului contract-cadru, nici dacă îl vor semna sau nu. Se vehiculează că vor funcţiona pe baza unui act adiţional, dar nici acest lucru nu este cert. „Deocamdată nu ştiu dacă semnăm sau nu contractul-cadru. Se vehiculează că vom merge pe un act adiţional, pe care am înţeles că vom merge până în septembrie, dar nimic nu este cert”, susţine Ileana Dumitrescu, preşedinta Colegiului Farmaciştilor Gorj.
Farmaciştii pot lucra la cel mult doi furnizori
Conform modificărilor şi completărilor aduse noului contract-cadru, în ceea ce-i priveşte pe farmacişti, s-a introdus prevederea conform căreia, un farmacist îşi poate desfăşura activitatea la cel mult doi furnizori aflaţi în relaţie contractual cu casele de asigurări de sănătate. „Când a apărut contractul-cadru pe 2011 au introdus o prevedere conform căreia un farmacist nu poate lucra decât la o farmacie, ceea ce înseamnă că se îngrădeşte dreptul său la muncă. De aceea, Colegiul Farmaciştilor a cerut să se modifice această prevedere şi acum i se permite să lucreze în două unităţi”, a precizat Ileana Dumitrescu, preşedinta Colegiului Farmaciştilor Gorj.
Farmaciile de familie nu sunt agreate
O altă prevedere a contractului-cadru, care îi nemulţumeşte pe farmacişti este aceea a farmaciilor de familie. „Am fost contra farmaciilor de familie încă de la început, deoarece nu i se permite bolnavului să aibă posibilitatea de a merge la o altă farmacie dacă cea la care este înscris nu îi poate aduce medicamentul de care are nevoie”, explică şefa farmaciştilor gorjeni. Chiar dacă o parte din dorinţele lor se regăsesc în modificările aduse contractului-cadru, farmaciştii nu sunt în totalitate mulţumiţi de felul cum se prezintă acest contract, de aceea nu îl vor semna la 1 iunie, alegând, în schimb, un act adiţional la actualul contract.
Minodora Sucea