Fărașe de 2000 de lei pentru Primăria Baia de Fier

293

Edilul Dumitru Turbăceanu a absentat de la ședința extraordinară de buget a localității, convocată pentru miercuri la ora 14.00. Deși abia marți a anunțat ședința, primarul a preferat să dea bir cu fugiții din fața aleșilor, nemulțumiți de felul în care s-a împărțit bugetul pe anul în curs. Deși unii aleși au cerut ca ședința să se amâne, aceasta s-a organizat totuși, bugetul fiind votat și în lipsa primarului, consilierii fiind nemulțumiți că nu au avut cui cere explicații legate de folosirea banilor publici.
primaria baia de fierDoi consilieri au votat împotrivă, Ion Aguridă spunând că a plecat din spital pentru ședință ca să vadă un buget împărțit total anapoda. “Vă imaginați că Primăria Baia de Fier ajunge să cumpere fărașe de 2000 de lei, de parcă în fiecare lună se strică fărașul femeii de serviciu. Se aruncă banii pe detergenți, soluții de curățat în sume exorbitante. Iar dăm bani la biserici câte un miliard de lei vechi anual în condițiile în care comuna nu are apă și canalizare, în dispensarul uman nu e încălzire, deși există o centrală achiziționată de ani de zile, dar nu a fost nimeni în stare, până acum, să o pună în funcțiune”, a declarat Aguridă.
Alesul local susține că proiectul aprobat de CL legat de realizarea unui padoc în localitate nu a primit niciun ban pentru 2016, în schimb s-au dat bani cu nemiluita pentru investiții neprioritare pentru comună.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here