Fără rechizitoriu la instanță pentru primarii din “Lotul Ydail”! Deocamdată!

333

Lunile de așteptare pentru primarii care în decembrie 2015 au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar de corupție par să nu se mai termine, deși procurorii aveau obligația să finalizeze cercetările în dosarul “Ydail” până pe 25 iulie. Termenul a fost stabilit printr-o sentință judecătorească de către Tribunalul Gorj, după ce primarul Florinel Țuilă a solicitat urgentarea anchetei. Înaintea sa primarul Sorin Bucurescu făcuse același lucru, dar cererea lui a fost respinsă în primăvară. Acum termenul de 25 iulie a trecut fără ca la instanță să fie înregistrat rechizitoriul, primarii vizați de cercetările procurorilor declarând că nimeni nu le-a mai adresat vreo întrebare în legătură cu această anchetă. Surse judiciare susțin însă că dosarul va ajunge cât de curând la Tribunal și procesul ar putea începe din toamnă, în el fiind inculpați mai mulți foști și actuali primari din Gorj și Dolj. Aceștia au fost acuzați la momentul declanșării anchetei de faptul că ar fi primit diverse șpăgi de la firma Ydail Construct din Turceni în cadrul unor contracte derulate cu aceasta. Primarii și reprezentanții firmei au negat vehement acuzațiile, acum cu toții fiind în așteptarea rechizitoriului procurorilor pentru a vedea totuși cum se termină acest faimos dosar de corupție de la nivel de județ.
Gelu Ionescu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here