Fără probleme la plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap din Târgu-Jiu

626

Deşi Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu trece printr-o perioadă dificilă, directoarea acesteia aflându-se în stare de arest pentru luare de mită în formă continuă, plăţile lunare şi alte servicii oferite de instituţie decurg într-un mod normal.

Conform Gabrielei Geamănu, reprezentant al DPPS Târgu-Jiu, săptămâna trecută au fost făcute plăţile către asistenţii personali şi însoţitorii persoanelor cu handicap din municipiu. “La categoria de indemnizaţii au fost făcute plăţile aferente lunii aprilie pentru 347 de persoane, suma plătită acestora fiind de 249.677 lei, în timp ce 274.247 lei s-au achitat către 234 asistenţi personali, astfel că valoarea sumelor plătite se ridică la 523.924 lei”, a declarat reprezentanta DPPS Târgu-Jiu.
Poate fi încadrată cu contract individual de muncă în funcţia de asistent personal, persoana care: are vârsta minimă de 18 ani împliniţi; nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea ocupaţiei de asistent personal; are capacitate deplină de exerciţiu; are o stare de sănătate corespunzătoare; a absolvit cel puţin cursurile învăţământului general obligatoriu, cu excepţia rudelor şi a afinilor până la gradul al IV-lea, inclusiv, ale persoanei cu handicap grav, precum şi cu excepţia soţului sau soţiei, după caz. De la 1 ianuarie a.c., datorită creşterii salariului minim pe economie, asistenţii personali primesc lunar un salariu brut de 975 de lei (724 de lei net), aceştia având şi contract de muncă, fiindu-i plătite şi contribuţiile către stat. DPPS Târgu-Jiu a reuşit să obţină la începutul anului curent suplimentarea cu 50 de locuri pentru asistenţii personali şi alte 50 pentru însoţitorii persoanelor cu handicap aflaţi în plată pe raza municipiului, astfel că numărul total de posturi aprobate a ajuns la 650, faţă de cele 550 care au fost în vigoare până la finalul anului trecut.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here