Fără gol, fără perspective! Craiova arată tot mai rău

608

Universitatea Craiova a bifat cel de-al treilea meci oficial fără gol din acest sezon. Doljenii au înregistrat încă o premieră negativă, fiind pentru întâia oară când “juveţii” pierd în faţa formaţiei din Sfântu Gheorghe. Unica reuşită a partidei a fost a trupei Sepsi, în minutul 61, când Tanida a fructificat din doi timpi o centrare venită de la Hamed. Kelic a revenit în defensiva oaspeţilor, dar a făcut un joc foarte slab, la fel ca şi Ferreira şi Gardoş, colegii săi din linia de trei. Deşi a schimbat partitura pe parcursul jocului, trupa lui Mangia s-a dovedit total neinspirată în ofensivă, Mitriţă trecându-şi în cont singurul şut pe spaţiul porţii al vizitatorilor. Italianul l-a titularizat pe Valentin Mihăilă în locul lui Glavina, dar tânărul jucător oltean nu a adus un plus în atac. Un mare minus poate fi trecut şi în dreptul lui Burlacu, de nerecunoscut într-o partidă în care a comis foarte multe greşeli şi a fost constant dominat de fundaşii adverşi. Se cer transferuri, într-un moment în care se speculează că la Craiova există două tabere, iar antrenorul Mangia nu ar fi agreat de toţi oamenii de la club.

Mangia: Nu am fost în stare să găsim soluţii
Tehnicianul Devis Mangia a admis că Universitatea se chinuie în debutul sezonului, dar a declarat că această perioadă nu poate fi depăşită decât prin muncă. “Când o echipă face un joc mai bun, de regulă pierzi meciul. Probabil că avem unele probleme, pentru că nu am marcat nici astăzi. Sunt ceva probleme, dar trebuie să muncim şi să oprim această serie. Nu este o problemă de tactică. Am încercat să găsim soluţii, dar nu am fost în stare să le găsim“, a spus italianul. Mai tranşant a fost Florin Gardoș, fundaşul Craiovei declarând că el şi coechipierii trebuie să se trezească rapid, în caz contrar fiind periclitat obiectivul. “Ne-am prezentat lamentabil! Toţi, fără nicio excepţie. N-am avut prospeţime, n-am avut agresivitate, n-am avut nimic. Chiar n-a mers nimic. Nu ştiu ce se întâmplă. Sper să ne revenim. Trebuie să ne revenim, pentru că în ritmul ăsta nu prindem nici play-off-ul“.

Eugen Neagoe: Sunt trei puncte mari
La finalul întâlnirii, antrenorul lui Sepsi, craioveanul Eugen Neagoe, a venit cu un fular alb-albastru la gât. Fostul atacant a declarat că victoria este una meritată, dar şi că Universitatea îşi va reveni şi se va bate la campionat. “Sunt trei puncte mari, o victorie importantă. Cred că a fost un spectacol, dar nu am făcut cel mai bun joc. Dacă reușeam asta, trebuia să învingem cu o diferență de trei goluri. Am avut multe ocazii, dar nu am reușit să marcăm decât un gol. Am jucat împotriva echipei mele de suflet, respect foarte mult Craiova, dar am câștigat pe merit. Nu ne-am pus în dificultate în niciun moment. Știam mișcările lui Mitriță și l-am anihilat foarte bine. Știam că adversarul era foarte periculos pe contre, am urmărit multe meciuri din sezonul trecut. Este foarte greu să joci împotriva unei astfel de echipe. Dacă îi dai spații îți poate pune mari probleme, dar nu a fost cazul în această seară. I-am felicitat pe băieți și le-am spus că așa arată o echipă adevărată, solidă, foarte puternică. Cu toate astea, Craiova va fi una dintre echipele care se vor bate la campionat”, a spus “Geană”.

Sepsi – Universitatea Craiova 1-0 (0-0)
Sepsi: R. Niczuly – Gabriel Moura, Jovanovic, O. Viera, D. Sato – S. Velev, G. Vașvari – S. Drăghici (`48,Hamed), I. Fulop, D. Prosser (`57, Simonovski) – Tandia. Antrenor: Eugen Neagoe.
Craiova: Pigliacelli – Kelic (`54, Zlatinski), Gardoş, Ferreira – Bancu, Mateiu (`77, Bărbuţ), Cicâldău, Briceag – Mihăilă (`55, Glavina), Burlacu, Mitriță.
Cartonașe galbene: O. Viera `9, Drăghici `34, Vaşvari `45+1, Moura `84, Hamed `90+3 / Mitriţă `68.
Au arbitrat: Iulian Călin – Ovidiu Artene, Gabriel Sabin Stroe; Andrei Antonie.
Observatori: Aron Huzu, Paul Cazan.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here