Fără echipament de protecție! 60 de angajați de la Primăria Motru deservesc izolații la domiciliu

2655

Jumătate dintre salariații Primăriei Motru sunt nemulțumiți că, de două luni de zile, doar ei, deservesc izolații la domiciliu din localitate, ducându-le pachete cu hrană, făcându-le cumpărăturile solicitate și chiar transportându-le la ghenă, gunoiul menajer scos la ușă. Funcționarii publici spun că se tem pentru sănătatea lor și a familiilor lor pentru că intră în contact cu persoane care pot avea coronavirus, fără echipament de protecție adecvat. O parte dintre salariați sunt la rândul lor bolnavi cronici, cu diabet, boli arteriale și alte maladii, dar, cu toate acestea, nu sunt scutiți de expunerea lor la coronavirus.

În Motru sunt, în prezent, peste 300 de izolați la domiciliu, care au legătură cu Tricotajele cu carierele miniere din oraș unde s-au depistat focare de coronavirus. Aceste persoane sunt sprijinite de primărie, prin salariații proprii, în privința acordării unor pachete cu alimente, apă, cumpărături și chiar transportarea gunoiului menajer lăsat la ușă.
60 de angajați ai primăriei sunt implicați în monitorizarea izolaților, dar și în transportarea la domiciliu a celor necesare. Acești angajați sunt nemulțumiți pentru că în a doua lună trebuiau să intre în obiectiv alți 60 de salariați ai instituției, nu numai ei. Asta mai ales că oamenii sunt bolnavi, o parte dintre ei, și insuficient de protejați în cazul coronavirusului. Funcționarii primesc măști și mănuși, nu combinezoane. Liderul de sindicat din primărie, Pavel Tutunaru, care a fost implicat în operațiune, în prima lună, crede că instituția publică ar fi trebuit să apeleze la o firmă de specialitate pentru a răspunde nevoilor celor izolați, asta și pentru că numărul acestora este foarte mare, iar teama de infestare este imensă. Asta pentru că în Motru au fost depistați în jur de 20 de infestați, internați în spitalele din Gorj.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.