Fără cultură și știință, performanțe pe plan mondial, o țară nu există

Tot mai mult în ultimele decenii, marile puteri statale și în primul rând cele mai puternice grupări economico-financiare mondiale fac presiuni de tot felul pentru a-și impune voința prin globalizare, subminând fără niciun fel de îndoială identitatea națională a popoarelor lumii, evident prin măsuri preponderent economice de erodare continuă și agresivă a suveranității entităților statale. Și cum în concepția actuală, globalizarea însumează printr-un lanț reciproc de intercondiționare: politica, societatea, economia, mediul și nu în ultimul rând, știința și cultura, definită ca element fundamental al cunoașterii, atunci se pune firesc și problema punerii în valoare a realizărilor și perspectivelor culturii și științei românești în dubla lor delimitare, între globalizare și interes național. De unde este lesne de înțeles un alt mod de a percepe cultura care, până la urmă, cuprinde și știința, economia din interiorul oricărei comunități umane și de aici la globalizare, depinzând necondiționat de gândirea care le-a generat.Altfel spus, în condițiile globalizării, când libera circulație a informațiilor de orice fel a devenit oarece garanție, se simte și în România tot mai mult nevoia de a ne face cunoscută cultura, chiar mai mult decât atât de a o promova dându-i și o mai mare vizibilitate pe plan internațional. Adică să avem pretenția de a fi cetățeni ai planetei, dar cu o condiție, fără să ne pierdem însă rădăcinile, angajându-ne în schimb potențialul de care dispunem și pe care să-l îmbogățim mereu la cultura universală. Pentru că o societate globalizată trebuie să fie multiculturală, iar dreptul nostru la o cultură autohtonă implică și obligația statului român de a o face competitivă în lume, atât prin calitate, cât și prin găsirea altor resurse interne pentru îmbogățirea ei materială și spirituală. În acest sens există și o bază internațională de date, din care putem să aflăm cam pe unde se situează cultura noastră națională (vezi, între altele: Thomson Web of Science, Scopus sau Google Scholar), unde din cele circa 18000 de lucrări și reviste originalizate, acreditate și publicate de cercetători pe plan internațional, se găsesc și aproximativ 160 de reviste și publicații românești, mai exact cele care oferă informații științifice valoroase, atât din domeniul disciplinelor cu profil uman cât și real, cu trimiteri directe la educație, cercetare, economie, protecția mediului, șamd. Și ceea ce este foarte important, publicațiile românești exportate în afara țării, se găsesc și studiate astăzi în diferite biblioteci ale lumii, adică o dovadă în plus că cercetarea și cultura românească sunt apreciate și constituie surse principale de documentare și informare peste hotare, dând astfel și valoarea ce se cuvine elitelor autohtone și instituțiilor noastre de cercetare, școlii și culturii românești în general.Însă, din păcate, rămâne of-ul cel mare, adică subfinanțarea pentru cercetare în România, în fiecare an procentul din PIB alocat nu depășește 0,40%, în vreme ce, bunăoară, în Germania și Austria este de 3%, în Franța 2,5%, în Ungaria 1,21%, șamd. Or de aici apar marile necazuri în munca de cercetare și creație, scăzând și numărul de lucrări și publicații științifice de anvergură, cu un impact nedorit mai ales peste hotare, punând sub semnul întrebării colaborarea oamenilor de știință români cu marii cercetători pe plan internațional. Și din acest punct de vedere, România se situează undeva la nivelul unor țări precum Bulgaria, Serbia, Albania, Armenia, Kazahstan și chiar R. Moldova, cu repercursiuni evident negative în procesul de dezvoltare și modernizare a țării, atât în prezent, și mai ales pe viitor. Ceva mai multă atenție acordă autoritățile statului român, fragmentar, cercetărilor ce obțin rezultate cu efecte directe, de feedback, pentru publicațiile de top pe plan internațional, ceea ce este insuficient pentru a face serioși pași înainte culturii și științei naționale, ca piloni absolut necesari în dezvoltarea societății românești, cel puțin la un nivel mediu de competivitate în contextul globalizării. În prezent cercetarea medicală din România poate să fie un reper valoric, cel puțin în Europa, sporind în ultima vreme în acest domeniu numărul publicațiilor în producția științifică mondială. Dar și aici infrastructura și dotarea, necesare practicării actului medical, lasă încă mult de dorit, determinând din păcate migrarea spre alte zări ale lumii a unui număr foarte mare de medici și cercetători valoroși, secătuind continuu în acest fel patrimoniul și sistemul de sănătate românesc. Iar pe ansamblu, dacă vorbim de activitățile de cercetare științifică din țara noastră, atunci trebuie să spunem că acestea sunt concentrate, în principal, în marile orașe: București, Cluj, Iași, Timișoara, Craiova, Târgu Mureș, unde funcționează și cele mai importante unități de învățământ superior și bineînțeles că trebuie menționată Academia Română, sub egida căreia apar anual peste 10% din numărul total al lucrărilor și publicațiilor științifice. După cum trebuie făcută mențiunea că cercetarea universitară este cu precădere orientată spre domeniile tehnice, specializări și perfecționări în informatică, inginerie, fizică atomică și științe spațiale. Din păcate, și aici exodul valorilor golește bazinul științific autohton. al instituțiilor și unităților de profil, afectând serios performanța științei și culturii noastre naționale în lume, situație evident îngrijorătoare care reiese și din citările academice regionale și globale, în primul rând referitoare la nivelul calității și reputației învățământului românesc universitar (vezi, între altele, World University Ranking și Best Global University Ranking, etc). Și dacă ne referim totuși la o clasificare mai bună în privința unor performanțe pe plan internațional, atunci e bine să amintim Univ.,,Babes-Bolyai” din Cluj Napoca, Univ.“Alex. I. Cuza” din Iași și evident Univ. din București, Institutul Politehnic și Univ. de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București. Acum, revenind la ceea ce este și se dorește prin globalizare, se poate spune că efectele întregului proces în complicata sa dinamică, sunt în cea mai mare parte negative, servind, după cum mai spuneam, marilor puteri ale lumii și în special grupărilor lor economico-financiare, dar nu numai. Din acest motiv, se înmulțesc țările și militanții antiglobalizare care, dincolo de unele avantaje cum ar fi: oportunitățile neîngrădite de dezvoltare, difuzarea mai rapidă de comunicare a informațiilor, stimularea productivității și competitivității, inclusiv prin accesul mai ușor pe piețele de capital, multiculturalismul etc, apar și marile dezavantaje care efectiv subminează suveranitatea și identitatea statală ale majorității statelor lumii. Adică este amenințată existența statului național, fragmentarea și slăbirea coeziunii sociale, adâncirea inegalităților statale cu marginalizarea unor state și nerespectarea democrației în relațiile dintre națiuni, disoluția sistemelor clasice instituționale și de valori pe plan intern. După cum cultura tradițională a popoarelor, cu precădere cea umanistă și legată de conștiința națională este grav afectată, pierzându-și mult din importanță pentru omul globalizat. Nu în ultimul rând, există marele pericol de subordonare a statelor mici și mai puțin dezvoltate marilor puteri, iar de aici marea catastrofă pentru omenire și anume dezumanizarea treptată, profilându-se în timp omul fără cultură și fără conștiință națională. Altfel spus, pe omul globalizat îl va interesa în principal preocupările care să-i asigure venituri de orice fel pentru consum și acumulări materiale și financiare, nu și o existență spirituală. În plus, pe fondul unor interese economice mai mari, sau mai mici, omul globalizat devine realmente dependent de relațiile și intercondiționarea dezvoltatorilor și angajatorilor economici și de servicii din diferite părți ale lumii, evident în detrimentul strategiilor naționale de dezvoltare, generând astfel în lanț o erodare continuă a independenței și suveranității popoarelor, cu precădere în cazul țărilor mici și mijlocii, lipsite în ceea mai mare parte de riposte politico-strategice și economice pe măsură. Așadar, avem de a face cu mai multe tipuri de fluxuri ce caracterizează până la urmă globalizarea, cu precădere economică și geo-strategică, deci însemnând în principal: economia, piețele de capital, bunurile și serviciile în liber schimb, inclusiv migrația care avantajează statele puternic dezvoltate, aducându-se prejudicii grave celorlalte state. Chiar mai mult decât atât, se simte o presiune asupra națiunilor lumii, de a trece și a adopta stilul de viață globalizat, umblându-se și la obligativitatea folosirii, bunăoară, a limbii engleze în detrimentul comunicării în limbile internaționale mai puțin vorbite, observându-se în clar în domeniul științei și cercetării, al informaticii, șamd. Altfel spus, se dorește în timp o unificare lingvistică, imposibilă și nedorită de majoritatea covârșitoare a națiunilor, mai cu seamă că până la urmă globalizarea nu poate deveni o garanție pentru toți și pentru că multe dintre proiectele ei au un evident caracter dominator, dar și utopic. De unde, mult clamatul fenomen, devine în special pe termen lung, vulnerabil și periculos pentru ordinea mondială în întregul ei și cu atât mai mult, pentru fiecare entitate statală în parte. Iar în privința țării noastre, cel puțin din punct de vedere al considerațiilor mai sus amintite, autoritățile statului român au obligația de a ne îndrepta cu înțelepciune ca națiune în direcția beneficiilor care pot veni din sfera avantajelor europenismului și globalismului și nu din direcția opusă. Altfel, România poate deveni ușor prada unor interese și efecte globaliste perverse, care nu au nimic comun cu bunele intenții, chiar dacă le privim cu atâta naivitate că ele vin din sfera lumii civilizate. Sau, și mai concret, până la urmă totul depinde de noi ca popor – conducători și guvernanți, oameni de știință, specialiști, politicieni și oameni de rând dacă vrem ca României să-i meargă mai bine. Pentru că știința nu înseamnă doar cunoaștere și putere de a transforma și moderniza spre prosperitate societatea românească, ci să ai o responsabilitate și încă una uriașă, care să fie tradusă și în calitatea și bunăstarea spirituală a oamenilor, trăind civilizat și eliminând categoric din ființa noastră umană stările pline de: ură, invidie, ranchiună, răzbunare, vanitate, egoisme, lăcomie, nedreptate, șamd. Și credem că se poate, altfel…
Prof. VASILE IROD