Acceptarea pluripartidismului este o condiție esențială a democrației, având avantajul că implică și participarea electoratului la viața politică, în funcție de opțiunile sale doctrinale. Restul rămâne o problemă de competență și seriozitate a celor care, odată mandatați de popor a conduce și guverna țara, să-și facă cât mai bine datoria, rânduind cum se cuvine treburile în România. Din păcate, speranțele noastre au rămas doar niște iluzii deșarte, de vreme ce înlocuirea dictatelor partidului unic cu democrația pluripartidă nu s-au dovedit a fi de bun augur.Vina aparține și alegătorului român care, căzând pradă naivității celor care hârșiți în toate cele, au tipurit și mințit mai tare, a dat votul în urma unor trăiri și porniri interioare, neglijind de fiecare dată exact ce era mai important și anume capabilitatea, seriozitatea și buna-credință a celor din lumea politichiei postdecembiste.
Și iată că România a ajuns mai rău decât de unde a plecat, nereușind și datorită unor permanente presiuni străine, să purifice încă de la începuturile neo-democrației sale întregul eșichier politic. De altfel, după căderea comunismului, aveau să apară ca ciupercile după ploaie o puzderie de partide și partidulețe care nu aveau nici o legătură cu doctrinele politice, totul la voia hazardului și cu indivizi unii mai mediocri decât alții, dar mai ales de o calitate morală îndoielnică. Între timp, apele s-au mai limpezit pe ici, pe colo printr-o oarecare primenire a scenei politice, nu și al intereselor individuale și de grup, a lăcomiei nemăsurate pentru îmbogățire pe căi necinstite și privilegii pe măsură, fiind sacrificată țara și împovărat poporul. Altfel, năravuri ciocoiești vechi și noi care nu se mai termină în politichia noastră dâmbovițeană, iar dacă privim la realitate, avem imaginea unei Românii triste și fără putință, măcinată permanent de crize și diviziune, înstrăinată și masiv depopulată. Dar să lăsăm trecutul nefast și să insistăm mai mult pe imaginea prezentului la fel de sumbru, pentru că se pare că România de azi este în continuare pe mâna unui partid zică-se de stânga-PSD-ul și a altuia de dreapta PNL, în jurul acestora gravitând nu ideologii și aceleași ciudate interese, aidoma partidulețele-balama ALDE, USR, PMP și UDMR (uniune constituită pe criterii etnice!). Subliniem acest lucru, nu pentru că treburile țării ar fi ceva mai bine rânduite, dimpotrivă asistăm din nefericire la episoade politice și de guvernare a României care se repetă sau aproape sunt identice cu trecutul, lupta pentr putere degenerând, în primul rând, în interiorul celor două mari partide. Da aici și beleaua cade tot pe capul amăreștenilor captivi unor promisiuni deșarte, în vreme ce țara și neamul românesc trec printr- un alt cumplit moment de cumpănă, evident din pricina neisprăvilor, care prin minciună și sloganuri teribiliste au ajuns să conducă și să guverneze astăzi România. Bunăoară coaliția PSD-ALDE, în căutarea așa-zisei bune guvernări este mai degrabă una ezitantă, programul sau inițial pe seama căruia s-au câștigat alegerile în 2016, degenerând în sincope și nerealizări de proiecte privind investițiile promise pentru dezvoltare, cât și cele legate de protecția socială. La fel, sunt încă nerezolvate problemele de legislație, de absorție a fondurilor europene, în special pentru infrastructură, educație și sănătate ș.a.m.d. Or, în condițiile în care în interiorul PSD nu mai contenesc frământările și luptele pentru putere în partid, iar pe de altă parte DNA- ul și serviciile de poliție politică fac și desfac tot felul de jocuri dubioase pentru compromiterea principalilor lideri și miniștri ai acestui partid, având ca țintă vădită destructurarea social-democrației din România, acțiuni de care președintele Iohannis, un fidel urmaș al prădalnicului T. Băsescu și ambasadorii unor statele “partenere” nu sunt străini, invocându-se același slogan al luptei anticorupție (doar pentru unii ?!), este greu să ai liniștea necesară și mai ales curajul de a guverna cum se cuvine țara. Același jocuri murdare sunt mediatizate și de o bună parte a mass-mediei și a societății civile, care printr-o propagandă vădit tendențioasă și legată de aceleași interese oculte, antiromânești, în speță ale unor ”multinaționale”, caută să discrediteze prin orice căi și mijloace actuala coaliție aflată la guvernare. Acuzele vin fără îndoială și de la opoziție, în primul rând, de la PNL, întrebându-ne dacă acest partid- hibrid (PNL- PDL) ar mai avea obiectul muncii în viața publică dacă nu ar scăpa saliva otrăvită, toată ziua, bună-ziua, cu anti-PSD, anti-Dragnea, anti-Tăriceanu, anti….
Și, este de neînțeles cum acest partid este tot mai străin de doctrina liberală adevărată, mesajele disperate transmise scoțând la iveală neputința acestuia de a se “așeza în linie de luptă ”cu adversarii politici, pentru mai binele României. Cu atât mai mult cu cât și această formațiune încropită pe interese de clan, este măcinată de conflicte interne, cât despre un program concret și credibil pentru o eventuală venire la guverrnare, nici că poate fi vorba. Altfel, PNL-ul a devenit o formațiune politică fără soluții la problemele actuale ale societății, chiar dacă Ludovic Orban nu mai cântă la chitara preferată, ci doar bate toba, anunțând cu un glas văitat o moțiune de cenzură împotriva actualului executiv. În plus, lipsa de credibilitate în acest partid continuă să fie afectată de monstruoasa fuziune cu PDL-ul, în urma căreia a rezultat un partid fără o doctrină bine definită, după cum operează și interminabilile adversități, chiar dușmănii personale între cei care încă mai au oarece convingeri liberale și foștii pedeliști, vădit compromiși în ochii electoratului, urmare a numeroaselor abuzuri și matrapazlâcuri petrecute pe timpul guvernării regimului Băsescu. Altfel spus este destul de greu a se asigura o repoziționare pozitivă a noului PNL față de alegători, simplele sloganuri și promisiuni lipsite de fond neavând vreo șansă de reușită. Iar ca dovadă, rămâne scăderea continuă în sondaje a acestui partid, alimentată și de ambițiile unor lideri mediocri de a parveni cu orice preț, din motive de orgolii și interese personale. Or, dincolo de mesajele oficiale din interiorul partidului, ocultismul din interior umbrește și nu îmbunătățește percepția și imaginea noului PNL în fața electoratului român. Sau altfel spus, în ciuda sincopelor repetate și chiar a derutei din actuala coaliție vizavi de derularea actului de guvernare, liberalii nu au suflu și nu dovedesc a avea putință de a prelua puterea și guvernarea, dimpotrivă au intrat într-o stare de letargie politică, atenționându-i din păcate pe aviz- amatori că ar trebui să facă liniște, căci “dorm peneliștii”.
Dar debandada politică din România nu se rezumă doar la cele două mari partide despre care am făcut vorbire, ea “funcționează” și la partidulețele-balama, oprindu-ne aici mai ales la USR (Uniunea Salvați România!). De ce? Pentru că, această formațiune, deși este înscrisă și funcționează după Legea Partidelor Politice, ba chiar a reușit să intre și în Parlamentul României, după alegerile din toamna anului 2016, nu are la bază o doctrină și un program politic. Mai degrabă, după cum evoluează lucrurile, pare a fi un grup de indivizi exaltați, care speculând tragedia de la “Colectiv” și încurajați de comenzile date de cei care nu au sânge românesc, s-au aventurat în spatiul public dobândind și ceva credibilitate în spațiul public. Numai că, așa cum spuneam, nesemănând deloc a partid politic, iaca pălăria se dovedește a fi prea mare pentru ei, de unde și scandalurile se țin lanț, prevestind deja dispariția într-un viitor apropiat, a acestei formațiuni politice de conjunctură de pe scena vieții publice românești. Și avem experiența altor partidulețe disparate înainte de a se naște, precum altele ce făceau oarecare vâlvă în politica românească și anume: PUNR APR, PLD, UNPR, PP, PRM, PMP și alți apendici rătăciți prin bătătura stângii și dreptei politice, acum tot mai golașă în România. Totuși, o referire fie și sumară, trebuie făcută în privința UDMR- ului, întrucât aici nu este vorba de un partid politic, ci de o Uniune maghiară formată pe criterii etnice și conectată la acțiunile iredentist- revizioniste ale guvernului Ungariei, îndreptate împotriva României. Iar propaganda ungurească s-a intensificat în ultimul timp printr-un sistem organizat de provocări și dezlănțuiri ticăloase, antiromânești, căutându-se cu orice preț să umbrească și chiar să boicoteze apropiatul Centenar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Or portavoce a hungarismului extremist, însotiță de gesturi sfidătoare la adresa României, nu este altcineva decât K. Hunor-liderul UDMR, care, în dispreț pentru poporul român, spune că “maghiarii nu pot sărbători împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, deoarece acel moment a însemnat o înfrângere pentru Ungaria” și că nu le este indiferent ce “stare sufletească vom avea la această aniversare”. În consecință, tot Hunor mai spunea că “trebuie să continuăm pe această cale pas cu pas, pentru a recupera pământul natal”.
Și exemplele de această natură pot continua, întrebându-ne până unde merge obrăznicia unor lideri ai etnicilor maghiari din România, în condițiile în care țara noastră este un model de urmat oriunde în lume în privința stipulării și garantării drepturilor constituționale ale minorităților, inclusiv la participarea neîngrădită a acestora la viața politică și publică, la guvernarea și conducerea statului român. Ceea ce nu se poate spune același lucru despre cum sunt tratați minoritarii români din Ungaria, Serbia, Ucraina, etc. În acelasi timp, surprinde lipsa de reacție a autorităților române, care permit astfel de ofense și atacuri repetate ce vin la adresa țării noastre, în special pe filiera Viktor Orban-K.Hunor, sfidându-se într-un mod grotesc adevărul istoric și până la urmă legitimitatea identității neamului românesc, statornicit de milenii în spatiul carpato-danubiano-pontic.
Dovada, între altele că de-a-lungul timpului sensul etimologic de roman va fi vehiculat în vorbire de către străini cu: blac, vlah, valah, voloh, olah, ilac, ulagh, ș.a.m.d., însemnând de fapt același lucru, adică roman. Din păcate, în vremurile actuale, când omenirea este bântuită de intoleranță și de febra secesionismului, cei care au condus și au guvernat România în ultimele aproape trei decenii, au neglijat exact ceea ce este mai important pentru orice națiune de sine-stătătoare, în cazul nostru asistând la o atitudine inadmisibilă vizavi de promovarea și păstrarea conștiinței identității de neam și unitate la români. Așadar, fie și printr-o sumară radiografie publică, ne putem da seama cum scena politică din România este dominată mai degrabă de grupări de indivizi constituite în funcție de propriile interese, iar dincolo de sloganuri propagandistice mincinoase, nu au vreo străbatere majoră pentru binele țării. Și din păcate situația de anormalitate politică persist, ieșind tot mai mult în evidența mediocritatea și parvenitismul unor astfel de “actori” ingrați și adeseori legați transpartinic, ceea ce înseamnă o hidoasă caracatiță politică. Din păcate, si o mare parte a mass-mediei ține aproape, alimentându-i cu tot felul de scandaluri în spațiul public, după cum și din exterior se derulează o permanentă campanie de propagandă și manipulare îndreptată împotriva intereselor poporului român. Ba, chiar o susținere necondiționată de la Bruxelles și de la alte “Înalte Porți” pentru denigrarea țării noastre. Practic suntem o națiune terorizată, etichetată mai nou și cu brandul de “ România coruptă”. Și poate că marea nenorocire vine și de la faptul că după 1990 ne-au lipsit adevărații conducători, înțelepți și de bună-credință, care să-și asume în orice condiții protecția demnității și intereselor neamului românesc. Și ce este mai dureros pentru noi că ne vedem țara umilită de alții, în vreme ce politicienii și alte “guri spurcate” nu mai încetează zâzania în spațiul public, răspândind zilnic falsuri și răutăți, ocultism și dezbinare națională. Și totul pleaca de la vârful celor care au fost mandatați să rânduiasca cum s-ar cuveni treburile țării. Mai mult, a se manifesta cu atâta adversitate, răutate și aroganță prostească, încât să nu se poată abține în comportament nici cu ocazia unor manifestări evocatoare dedicate marilor noastre sărbători naționale, este prea de tot. Iar utimul exemplu mitocănesc a fost dat chiar de Ziua Armatei Române de către președintele K. Iohannis, care orgolios din fire și cuprins de mânie “proletară”, a refuzat în ochii numeroasei asistențe prezente la eveniment, să salute și să întindă o mână de reconciliere și unitate națională cu reprezentanții Parlamentului și Guvernului României. Și atunci orice om de bun simț se întreabă ce este în cerebelul unor asemenea personaje golașe la minte, fiind din păcate atât de actual proverbul că “peștele de la cap se împute”. În rest, alte comentarii ar fi de prisos….
Prof. Vasile Irod
