Fântânile arteziene şi cişmelele din municipiu, oprite în perioada sezonului rece

381

amiazaAparegio a început pregătirile pentru sezonul rece. Una dintre măsurile luate la nivelul municipiului Târgu-Jiu se referă la fântânile arteziene, conducerea Aparegio anunţând că acestea nu vor mai funcţiona până la primăvară. Totodată, au fost luate măsuri pentru izolarea cişmelelor stradale dar şi pentru asigurarea combustibilului necesar încălzirii staţiilor de tratare.

Fântânile arteziene din municipiu şi cişmelele stradale vor fi pregătite pentru sezonul rece. Conducerea Aparegio a anunţat ieri că cele 14 fântâni arteziene de pe raza oraşului au fost trecute în conservare, în timp ce cişmelele au fost izolate, luându-se decizia ca acestea din urmă să nu fie dezafectate, în parte şi datorită secetei prelungite. „Având în vedere faptul că avem în administrare cişmelele şi artezienele din oraş, vreau să vă spun că la această oră deja au fost trecute în conservare toate cele 14 arteziene care le avem în operare, în sensul că s-au golit bazinele, au fost demontate pompele şi motoarele, s-au recuperat ştuţurile de la aceste arteziene. Pe timpul iernii vom avea în vedere menţinerea stării de curăţenie în aceste bazine de la arteziene. În ceea ce priveşte cişmelele din oraş, în timpul verii s-au amplasat o serie de cişmele şi în cartierele de locuinţe. Aceste cişmele au fost izolate în momentul de faţă, în sensul că nu le-am dezafectat pentru această perioadă, ca urmare a secetei prelungite pentru că se pare că vom avea nevoie de ele. Pentru tâşnitorile din oraş s-au luat măsura înlocuirii ştuţurilor mai mari de 8 mm în diametru cu ştuţuri mai mici pentru a evita risipa de apă din această perioadă. Unde am avut montate cişmele cu clapetă, şi aici mă refer la Parcul Central, s-au înlocuit clapetele respective cu tâşnitori pentru a fi protejate contra îngheţului. În zonele limitrofe, mă refer la Slobozia şi Drăgoieni, sunt cişmele cu manetă şi golire automată, deci nu există pericolul de îngheţ al cişmelelor pe zonele respective”, a declarat ieri Ion Popescu, directorul Aparegio.

Staţiile de tratare a apei, pregătite pentru iarnă

De asemenea, Ion Popescu a anunţat că au fost luate o serie de măsuri în ceea ce priveşte buna funcţionare a staţiilor de tratare pe parcursul iernii, în acest sens fiind asigurat combustibilul necesar încălzirii iar personalul a fost dotat cu unele specifice intervenţiilor în caz de îngheţ: „Pentru punctele izolate, şi mă refer aici la staţii de tratare, la captări, s-au luat măsuri specifice pentru asigurarea cu combustibil pentru încălzire, adică la zonele izolate s-au asigurat lemnele necesare încălzirii, s-au revizuit sobele pentru încălzire, a fost dotat personalul cu unelte specifice intervenţiilor în caz de îngheţ la grătarele din staţiile de captare. Pentru aducţiuni, deja s-a făcut o ultimă revizie pentru îndepărtarea eventualelor pierderi de apă, iar în oraş, la staţiile de pompare, la hidrofoare, la staţia de epurare, s-au luat la fel o serie de măsuri pentru finalizarea lucrărilor de revizie, reparaţii, atât la echipamentele din dotare, echipamentele funcţionale, dar şi la clădirile care adăpostesc aceste echipamente, adică s-au în locuit geamurile sparte, s-au realizat hidroizolaţiile de la terasele acestor clădiri şi s-au luat măsuri de igienizare a locurilor respective”. Ion Popescu a declarat ieri că au fost asigurate şi consumabilele necesare tratării apei: „S-au făcut stocurile. În conformitate cu prevederile legale, stocul minim trebuie să acopere o perioadă de cel puţin 30 de zile calendaristice, şi aici mă refer la aprovizionările cu sulfat de aluminiu, la aprovizionările cu clor, lichid şi gazos, şi la celelalte materiale necesare tratării apei”, a anunţat conducerea Aparegio.

Străzile afectate de lucrările de canalizare, refăcute

Directorul Aparegio a declarat că străzile afectate de introducerea canalizării din zona de vest a municipiului vor fi refăcute, astfel încât acestea să fie practicabile iar utilajele de deszăpezire să-şi poată face treaba. „În această perioadă s-a luat măsura refacerii carosabilului şi a zonelor afectate; s-a dat prioritate la aceste lucrări. Pentru străzile afectate de introducerea canalizării de pe zona de vest a oraşului, se lucrează la refaceri, în sensul aducerii lor la nivelul carosabilului cu balast, piatră spartă şi nisip, în aşa fel încât să se poată circula în condiţii normale pe perioada de iarnă”, a spus Ion Popescu. Potrivit acestuia, astfel de lucrări se desfăşoară pe străzile Ciocârlău, pe str. Calea Severinului şi în zona Minerilor, urmând ca în curând să înceapă lucrările pe străzile Şuşiţa – Tismana şi Jiului, în aşa fel încât acestea să fie practicabile şi în perioada iernii, fără să fie împiedicat accesul utilajelor de deszăpezire pe străzile respective.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here