Facilităţi fiscale şi în 2015 pentru târgujienii săraci

459

Noul an nu a adus modificări privind majorarea taxelor şi impozitelor locale, iar o viitoare majorare este prognozată pentru anul 2016. Şi în 2015, la nivelul municipiului Târgu-Jiu, cetăţenii cu venituri sub 500 lei vor beneficia de reduceri la plata impozitelor ori chiar scutiri pentru cei cu venituri sub 100 lei/membru de familie.

Prima săptămână din anul fiscal 2015 a debutat cu dreptul la Târgu-Jiu. Astfel, săptămâna trecută, la Direcţia Publică de Venituri (DPV) au venit nu mai puţin de 3.700 de contribuabili pentru achitarea taxelor şi impozitelor pe clădiri, terenuri şi autoturisme, şi astfel beneficiind de reducerea de 10% care se aplică pentru achitarea dărilor până la 31 martie a.c. “În prima săptămână am încasat 503.000 lei de la 3.700 de persoane. A fost interes mai mare în primele zile, acum deja am intrat într-un program de vară când nu sunt solicitări prea multe; aşteptăm contribuabilii până la data de 31 martie să-şi achite impozitele pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport pentru a beneficia de bonificaţia de 10%”, a declarat Mariana Budulan, directoarea unităţii.

Scutiri şi reduceri de 50%
Aceasta a precizat că şi în anul curent vor fi acordate reduceri la plata impozitelor: “Menţinem şi în acest an facilitatea care o acordăm persoanelor cu venituri mici, aceea cu reducere de 50% la plata impozitului pe clădiri şi teren pentru locuinţa de domiciliu atunci când contribuabilii noştri realizează un venit sub 500 lei/membru de familie. Totodată, acordăm scutire de la plata impozitului pe clădire şi teren în cazul în care contribuabilii realizează venituri sub 100 lei/membru de familie. Documentele care trebuie să le depună nu sunt greu de procurat, sunt în general documente care atestă veniturile şi copia actelor de identitate ale membrilor familiei, o solicitare scrisă şi facilitatea se acordă cu 1 a lunii următoare depunerii solicitării şi a actelor doveditoare”.

100 de solicitări
În 2014, de aceste facilităţi fiscale au beneficiat circa 370 de târgujieni, iar din 5 ianuarie 2015 şi până acum, la sediul DPV Târgu-Jiu au ajuns deja 100 de solicitări pentru scutirea fiscală pe anul curent. Cereri vor mai veni şi în săptămânile următoare, acestea fiind completate şi de scutirile la plată prin lege pentru persoanele cu handicap de gradul I şi II. La această categorie, anul trecut au beneficiat de scutiri totale a impozitelor privind locuinţa şi terenul aferent aproape 1.400 de cetăţeni din municipiu.

Probleme la încasarea amenzilor
Anul 2014 a fost încheiat mai slab faţă de anii precedenţi privind achitarea debitelor provenite din amenzi la nivelul DPV Târgu-Jiu. Astfel, anul trecut de la 19.000 de târgujieni care au primit amenzi s-au adunat debite de 2,6 milioane de lei, însă nivelul încasărilor nu a fost decât de 200.000 lei. “Pentru a mai încasa din debitele provenite din amenzi din anii trecuţi, am emis 26.000 de somaţii în bloc reuşind astfel să facem popriri pe conturi pentru suma de 8,8 milioane lei. Am schimbat modalitatea de lucru cu băncile; în decembrie am trimis somaţiile şi popririle la sediul central al băncilor şi nu local, iar acest lucru ne-a ajutat foarte mult. Astfel, banca centrală a blocat automat oriunde în ţară conturile persoanelor fizice, chiar dacă sumele nu au fost foarte mari; ne determină să credem că, în 2015, vom încasa mai mult la amenzi, dar vom şi cheltui mai mult din buget deoarece trimiterea somaţiilor către sediile centrale naţionale ale băncilor implică o serie de costuri de expediere, mai mari decât atunci când trimiteam aici, la nivel local. În aceste zile, vom da curs la încă 5.000 de popriri ca urmare a neachitării impozitelor şi taxele ce au avut termen 30 septembrie 2014, iar în curs de soluţionare avem 8.000 de popriri ce au fost întocmite până la sfârşitul anului 2014. Este de menţionat că la debitele din amenzi se strânsese suma de 7 milioane de lei, iar acum se vor mai adăuga peste 2 milioane de lei, bani ce reprezintă debite din amenzi doar pe anul trecut”, a mai spus şefa DPV Târgu-Jiu, Mariana Budulan.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.