Facilitate pentru studenții care lucrează

605

Conform unui proiect legislativ aflat în dezbaterea la Senat, studenții din România care și lucrează vor beneficia de scutirea de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veniturile din salarii ce nu depășesc salariul minim brut pe ţară.

Astfel, dacă salariul lor e mai mare decât cel minim brut, ei vor datora CASS doar pentru diferenţa dintre veniturile lunare brute realizate şi valoarea salariului minim brut pe ţară. Acum, datorează CASS dacă au venituri din salarii, indiferent de valoarea lor.

Potrivit Codului fiscal, există categorii de persoane exceptate de la plata CASS, prima dintre ele incluzând copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenicii sau studenții, studenții-doctoranzi care desfășoară activități didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4-6 ore convenționale didactice pe săptămână, precum și persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști.

Apoi, Codul fiscal stabilește că, dacă cei amintiți realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, din activități independente sau din activități agricole, pentru aceste venituri datorează CASS.

Proiectul legislativ de la Senat vizează schimbarea regulilor actuale, în sensul scutirii studenților de la plata CASS pentru veniturile din salarii ce sunt sub valoarea salariului minim brut pe ţară.

Acum câteva zile s-a stabilit, prin OUG 150/2022, că studenții au dreptul la servicii medicale la stat o perioadă mai lungă ca înainte, respectiv că beneficiază de statutul de asigurat încă trei luni din momentul în care nu se mai încadrează în categoria persoanelor asigurate fără plata CASS. Anterior, termenul era de o lună, conform avocatnet.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here