Face pușcărie după ce a stropit doi polițiști cu benzină pentru a-i incendia!

1453

Gorjeanul care în toamna anului trecut a stropit cu benzină doi polițiști pentru a le da ulterior foc nu a scăpat de pușcărie. Inițial el primise în iarnă o condamnare la plata unei amenzi penale pentru faptele sale, dar verdictul Judecătoriei Târgu Cărbunești a fost contestat de procurori, iar la sfârșitul lunii aprilie Curtea de Apel Craiova a dispus o pedeapsă mai dură pentru inculpat.

Radu Pariș are de executat câteva luni de închisoare, sentința din Bănie fiind acum definitivă. „Condamnă pe inculpatul Radu Pariş, la pedeapsa de 3 luni închisoare (persoană vătămată Olaru Andrada Elena). (…) Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare (persoană vătămată I.P.J.Gorj(…) Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare (persoană vătămată Băltăreţu Ilie). (…) Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare (persoană vătămată Cinculescu Ion). În baza art. 38 alin. 2 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cp, contopește pedepsele aplicate inculpatului pentru faptele aflate în concurs, în pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, la care adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (4 luni închisoare), urmând ca în final să i se aplice inculpatului pedeapsa de 10 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii penale”, a decis Curtea de Apel Craiova. Incidentul pentru care bărbatul are această condamnare s-a petrecut în septembrie anul trecut, de Sfânta Maria Mică. Atunci individul a atacat cu pietre mașinile unor rude, dar și pe polițiștii care au venit să aplaneze conflictul, după ce au fost solicitați prin 112. Bărbatul a luat un bidon cu benzină și i-a stropit pe polițiști, oamenii legii reușind să intervină și să îl imobilizeze pe agresor înainte de a aprinde un chibrit cu care vroia să le dea foc, după cum a povestit la proces unul dintre martori. „După ieșirea din curte a agenților de poliție, a auzit gălăgie pe drumul public și i-a recunoscut vocea inculpatului care înjura și amenința că va da foc. Ieșind la poartă, martora a observat cum agenții de poliție l-au imobilizat pe inculpat, introducându-l în autospeciala de poliție. De asemenea, martora a simțit miros puternic de benzină și a observat pe carosabil urme de benzină, iar la mica distanță un bidon din plastic și capacul de culoare roșie desfăcut. Martora a precizat că fiica sa i-a relatat ce se întâmplase, respectiv că inculpatul a aruncat cu benzină pe polițiști și a încercat să le dea foc, însă nu a reușit, fiind imobilizat. De asemenea a mai declarat că inculpatul este o persoană violentă, fiica sa relatându-i în nenumărate rânduri că a fost agresată de acesta, însă de frică nu a sesizat organele de poliție. Cu privire la poziția inculpatului față de acuzații s -a menționat că audiat în calitate de suspect în prezența apărătorului desemnat din oficiu, și ulterior a apărătorului ales acesta a uzat de dreptul la tăcere iar după punerea în mișcare a acțiunii penale a prezentat o stare de fapt deosebită de aceea reținută de organele de urmărire penală”, se arată în documentele de la dosar. Ulterior, pe parcursul procesului, inculpatul a fost de acord să recunoască acuzațiile ce i-au fost aduse și, astfel, a beneficiat de clemența legii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.