O fabrică de confecții textile din parcul industrial de la Bumbești-Jiu și-a suspendat activitatea, fiind lovită în plin de criza generată de noul coronavirus. Circa 40 de salariați au fost trimiși acasă, în șomaj.
În singurul parc industrial din Gorj, de la Sadu, își desfășoară activitatea șapte agenți economici, în domenii precum confecții textile, confecții metalice sau prelucrarea lemnului.
„În acest moment, agenții economici care își desfășoară activitatea în Parcul Industrial Bumbești-Jiu lucrează în condiții normale, mai puțin unul dintre ei. Acesta deține spații închiriate încă de la înființarea parcului industrial și este într-un mod vizibil afectat de problema acestei pandemii. Asta pentru că atât furnizorii, cât și clienții dumnealui sunt în zonele roșii ale pandemiei. Agentul economic respectiv își lua materia primă din China, Indonezia și Thailanda, zone afectate, și făcea produse de confecții pentru un brand celebru, pe care le exporta doar în Marea Britanie. Aici sunt două cauze. Faptul că materia primă nu a mai putut fi livrată din Asia, l-a blocat pe acest agent economic. Peste asta, a intervenit și acea avarie foarte urâtă, incendiul în stația electrică care asigură curent electric în tot parcul”, a declarat Eftemie Popescu, directorul interimar al Parcului Industrial Bumbești-Jiu.
Circa 40 de salariați ai fabricii de confecții au fost trimiși acasă, de luna trecută. „Oamenii sunt acasă. Vorbim de circa 40 de muncitori trimiși în șomaj, dar undeva în perioada în care, în România, evoluția acestui virus nu era atât de gravă, în schimb erau afectate țările furnizoare de materie primă. Să sperăm că vom reuși să-i dăm o mână de ajutor în măsura în care Parcul Industrial Bumbești-Jiu poate să îi ofere acest sprijin”, a mai declarat Popescu, care încearcă să revitalizeze parcul și să aducă noi investitori în zonă.
Statul va plăti șomajul tehnic
Nu este singura firmă din județ care se confruntă cu probleme. Agenția de Șomaj din Gorj a primit deja notificări de la agenții economici nevoiți să-și tragă obloanele din cauza pandemiei de coronavirus. Un angajator a anunțat că va concedia colectiv 42 de persoane, începând cu 24 martie.
Premierul Ludovic Orban a anunțat joi, că Guvernul va suporta costurile pentru plata angajaților trimişi în şomaj tehnic, în valoare de 75% din salariul brut al angajatului, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut. „Am luat această decizie pentru că este clar că foarte multe companii sunt afectate direct sau indirect de epidemie şi multe nu au capacitatea de a asigura plata salariilor şi există riscul ca angajații să fie trimişi în şomaj, să fie dați afară, utilizându-se forța majoră, sau să li se suspende contractele de muncă. Vom plăti 75% din salariul brut, cât este idemnizația lunară de şomaj tehnic, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu”, a declarat Orban.
El a mai afirmat că a fost majorat plafonul de garantare a creditelor pentru IMM la cinci miliarde de lei și rambursarea TVA până în limita sumei de nouă miliarde pentru a asigura fluxul de capital.
I.IRINOIU