Extinderea rețelei de gaze în Motru și localitățile componente, de cel puțin 200.000 de lei! Samarinești și Văgiulești pun și ele umărul

1800

Viceprimarul Cosmin Morega a inițiat, în această lună, un proiect ce privește finanțarea și extinderea rețelei de gaze naturale în Motru și în zonele limitrofe. Morega a inclus pe buget suma de 200.000 de lei, banii putând fi folosiți ca și cotă de finanțare, odată cu obținerea fondurilor necesare de la FDI pentru extinderea rețelei de gaze în municipiu și zonele limitrofe. Prin acest demers se dă ocazia și primăriilor din Samarinești și Văgiulești să fie prinse în acest program, fapt care ar impune ca rețeaua de alimentare cu gaz către Însurăței să fie dimensionată corespunzător, să facă fază cerințelor și acestor două localități.

,,Practic, prin această soție se încearcă un proiect comun, îndrăzneț, pentru care este necesară o importantă sumă de bani pe care niciuna dintre cele trei primării nu și-ar permite-o. În schimb, acest program, FDI, dă oportunitatea realizării acestei investiții, UAT-urile suportând doar cota de finanțare care este mult mai mică și poate fi acoperită de aceste instituții”, a declarat viceprimarul Morega. Acesta consideră că, dacă se pierde această oportunitate, primul pas fiind deja făcut, extinderea rețelelor de gaz în aceste zone va rămâne la stadiul de dorință, primăriile, dar și operatorul neavând posibilitatea de a finanța această lucrare. De altfel, în Motru sunt zeci de solicitări pentru branșarea la rețeaua de gaz a gospodăriilor unde, de la un an la altul populația este tot mai îmbătrânită, posibilitatea de procurare a lemnului și cărbunelui este costisitoare și greoaie, iar crearea acestei rețele de gaz ar îmbunătăți calitatea vieții în zonă. Vicele așteaptă un aviz și o soluție tehnică pentru extinderea rețelei de gaze din partea TransGaz, urmând ca proiectul să poată fi finanțat de Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI).
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here