De fiecare dată când mergeţi la plajă faceţi topless? Înainte de a vă decide să renunţaţi la sutienul costumului de baie, iată câteva informaţii despre pericolul la care vă expuneţi. Radiaţiile solare reprezintă un factor extrem de agresiv pentru sâni deoarece pielea acestora este foarte sensibilă, această parte a corpului nefiind formată din muşchi, ci din glande şi grăsimi.
De aceea, este foarte important să acordaţi o atenţie deosebită şi să vă protejaţi de factorii nocivi.
Spune NU soarelui!
Razele ultraviolete sunt duşmanii cei mai mari ai pielii din zona sânilor. Consecinţa: epiderma parcă se ofileşte, se deshidratează ceea ce atrage după sine pierderea elasticităţii, favorizarea sânilor de a se lăsa şi apariţia unor pete brune. Dacă ţineţi neapărat să vă expuneţi decolteul, puteţi face acest lucru doar după ce aţi aplicat o cremă solară cu un indice de minimum 30.
Când vă puteţi expune la soare?
Indiferent că este vorba de aparatul solar sau de soare, trebuie să aveţi mare grijă în ceea ce priveşte expunerea sânilor la razele ultraviolete. O primă măsură care se impune a fi luată este alegerea corectă a momentului în care mergeţi la plajă pentru a vă bronza. Neapărat trebuie să folosiţi o cremă cu factor de protecţie cât mai ridicat. Aceasta trebuie aplicată cu 20-30 de minute înainte de expunere şi reaplicată din două în două ore. Reţineţi că în momentul în care sunteţi în apă, razele soarelui sunt şi mai puternice, aşa că nu înotaţi foarte mult timp, ci în reprize, după care reaplicaţi loţiunea cu filtru de protecţie. Gândiţi-vă că nu numai soarele poate afecta pielea sânilor, ci şi vântul uscat, apa sărată sau clorul din piscină etc. De asemenea, înainte de a merge la plajă sau la solar verificaţi cu atenţie sânii pentru a nu prezenta un aspect diferit: aluniţe, echimoze etc. În cazul în care observi o schimbare cât de mică, este recomandat să vă adresaţi unui medic pentru a-ţi spune cum este bine să procedaţi. Din cauza faptului că sânii „nu agreează” căldura, glanda mamară începe să se îngroaşe ceea ce provoacă o creştere a vascularizării zonei respective. Pe de altă parte, sutienul este piesa vestimentară căruia trebuie să îi acordaţi atenţie deosebită în momentul alegerii, căci trebuie să menţină elasticitatea şi tonusul muşchilor.
Sâni frumoşi şi fermi
Aplicaţi un ser special pentru decolteu pe o piele perfect curată. Cu mâna dreaptă, realizaţi mişcări de masaj, urcând dinspre decolteu spre claviculă. Apoi, presaţi uşor pentru a stimula zona situată sub claviculă. Acest tip de masaj îndepărtează tensiunile acumulate şi vă eliberează de emoţiile negative. După acest ritual aplicaţi o mască specială cu rol de hidratare optimă pe care o puteţi prepara acasă. Sânii au nevoie să fie hidrataţi, poate chiar mai mult decât restul corpului. Amestecaţi o linguriţă de germeni de grâu pisaţi, cu o linguriţă de smântână şi o linguriţă de miere. Întinde această mască omogenă pe sâni şi menţineţi-o 15 minute, după care clătiţi cu apă călduţă. O mască ideală pentru întărirea sânilor se poate obţine din mere şi lapte. Tăiaţi două mere în bucăţi mici, pe care le fierbeţi într-un litru de lapte şi apoi le zdrobiţi. Pasta pe care o obţineţi, o aplicaţi pe sâni şi o menţine-ţi aproximativ 20 de minute.
Cristina Răscol