Expoziţie dedicată lui Brâncuşi, vernisată la Oradea

425

Orădenii au fost invitaţi, ieri, la Muzeul Cetăţii şi oraşului Oradea, la vernisajul expoziţiei “Ex-Libris Constantin Brâncuşi”, parte a proiectului demarat anul trecut, pentru omagierea artistului, organizat sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. Proiectul reuneşte peste 200 de artişti plastici (graficieni, pictori, sculptori, ceramişti etc.) din România, Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria, Turcia, dar şi scriitori sau actori. Până acum, expoziţia a trecut prin: Constanţa, Tulcea, Bucureşti, Prahova, Iaşi, Târgovişte, Târgu-Jiu, dar şi în afara ţării, în Grecia şi Turcia.
Evenimentul îi este dedicat în integralitate sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi şi creaţiilor acestuia. La Oradea, expoziţia a fost montată în trei dintre cele mai frumoase săli ale Palatului Princiar, sălile cu pictură murală şi “Sala cu Grifoni”, iar ca modalitate de expunere s-a păstrat cea propusă de iniţiatorii proiectului, pe pardoseală, privitorii aducând un omagiu “maestrului infinitului” Constantin Brâncuşi.
Vernisajul a avut loc, ieri, de la ora 15.00, iar expoziţia va rămâne deschisă publicului până în data de 31 august. Programul de vizitare al Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea este de marţi-duminică de la 10.00 – 18.00. Taxa de vizitare este de 5 lei pentru adulţi şi de 3 lei pentru copii şi pensionari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here