Expoziție de pictură, vernisată mâine, la Muzeul Județean

606

Mâine după-amiază, de la ora 17.00, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu (str. Geneva), va avea loc vernisajul expoziției personale de pictură ”Wall Culture”, semnată de artistul Marius Burhan și curatoriată de dr. Marian Avram.

Despre această expoziție, curatorul dr. Marian Avram spune: <<Toate societățile modernității sunt puternic ideologizate, iar conflictul dintre ideologii și promisiuni oferă o sursă de inspirație pentru orice artist „viu”. Replica celebră din piesa lui Hans Johnst „Când aud „Cultură”… eliberez prinderea de siguranță a  Browning-ul meu!”, poate fi înlocuită foarte ușor cu replica “…eliberez persoanele mele”. Astfel pe zidurile cetății mai sunt cronicari liberi ce continuă să ne arate ce fel de lupte ne influențează viața fără a fi conștienți de meritul pe care îl au. Dacă traumele au fost cărămizile care au dus la construcția zidului de către Pink Floyd, expoziția “ Wall Culture” nu construiește nici un zid de protecție, ci folosește ruinele zidurilor rămase pentru a spune povestea lor.  „Wall Culture” este despre alegerea mesajului fără a fi influențat de autor și punerea tuturor personajelor piesei din primul act, astfel încât omul cult să poată exclama ca în Psalmul lui Arghezi: “Vreau să te pipăi şi să urlu: ”Este!”>>.

”Interesat de fenomene sociale și politice, de propagandă, mișcări revoluționare, cultura străzii și ideologiile care fac realitatea să se întâmple într-o direcție sau alta, Marius Burhan are un stil ușor de recunoscut și o identitate artistică pe care și-o asumă de mai mulți ani încoace. Artistul apelează la sensibilizare și desensibilizare prin expunere la imagini și simboluri care fie îți trimit fiori pe șira spinării, fie te obișnuiesc cu o realitate apocaliptică”, a precizat muzeograful Dorina Cioplea-Văduva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here