Expoziție de fotografie, la CJCPCT Gorj

82

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj organizează marți, 22 octombrie 2024, de la ora 11.30, vernisarea expoziției de fotografie ,,Zbor spre infinit”, semnată de fotograful Cristinel Nicolae Caval.

Evenimentul are loc la sala „Florin Isuf” a CJCPCT Gorj. Expoziția este prezentată de profesor etnolog Pompiliu Ciolacu, managerul instituției județene de cultură, iar curatorul expoziției este cunoscutul fotograf Teodor Dădălău, deținător al Plachetei de Aur primite din partea Asociației Artiștilor Fotografi din România. În calitate de fotograf, Cristinel Nicolae Caval pune foarte multă pasiune și se dedică 100%, pentru că face cu placere această meserie.
Cristinel Caval este unul dintre fotografii pasionați să imortalizeze păsările din delta de pe Jiu. El petrece multe ore, pentru a fotografia o vietate care trăiește în acest loc special. Imaginile cele mai reuşite le publică pe pagina sa de Facebook, iar fanii săi, au prilejul să înveţe ce diversitate ornitologică are Târgu Jiul. „Am reușit să fotografie stârcul cenuşiu, egreta albă mică, cormorani, stârcul pitic, stârcul de noapte, găinuşe de baltă. Lebedele pot fi văzute de toată lumea. Este o mare bucurie că am reușit să le fotografiez”, a scris Cristi Nicolae Caval pe Facebook.
,,Fotografiile lui ne reamintesc să privim mai atent spre cer, unde natura are propriul spectacol. În Parcul Central din municipiul Târgu Jiu l-am găsit și eu de câteva ori fotografiind păsările din zonă. Mi-a spus că dacă stai în casă nu vezi și nu surprinzi nimic cu aparatul de fotografiat. În viaţa unui om apar tot felul de lucruri unice, dar tu poţi să opreşti timpul în loc doar filmând sau fotografiind evenimentul. Eu, personal, am văzut sute de poze făcute de Cristinel Caval și am rămas impresionată la fiecare în parte, pentru că sunt absolut deosebite. Aș putea să îl numesc pe Cristinel Nicolae Caval, fotograful păsărilor, pentru că este pasionat de imortalizarea păsărilor care zboară deasupra municipiului Târgu Jiu”, a precizat Daniela Gapșea, purtătorul de cuvânt al CJCPCT Gorj.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here