Expoziţie de fotografie etnografică la CJCPCT Gorj

564

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj găzduieşte în această perioadă expoziţia de fotografie etnografică “Furci de tors din România”. Expoziţia poate fi vizitată până în data de 23 octombrie.

foto 190Majoritatea lucrărilor incluse în această expoziţie fac parte dintr-un album editat înainte de 1989 de către Ministerul Culturii. Au fost incluse însă şi imagini surprinse în cadrul Taberei de cercetare etnofolclorică “Constantin Brăiloiu”. Prin intermediul acestei expoziţii se încearcă readucerea în atenţia gorjenilor a unui meşteşug ce, din păcate, a cam dispărut. “Aceste obiceiuri, meşteşuguri, tradiţii s-au perpetuat o vreme, cam până prin anii 2005-2006 după care, din păcate, torsul pe furcă mai-mai că a dispărut în întregime şi din judeţul Gorj, chiar şi din zonele intramontane şi montane, mă refer la zonele cele mai pline din punct de vedere al acestor tradiţii, cum a fost zona Runcului, zona Arcanilor, Brădicenilor, Stăneştilor. În schimb, iată că Teodor Dădălău reuşeşte cu această expoziţie să pună într-un binom fundamental, esenţial, o latură ontologică şi latură meontologică, latura existenţială a fiinţei umane de zi cu zi şi latura aceea a nefiinţei, a morţii, pentru că avem de-a face cu decesul unui asemenea meşteşug, a unei asemenea tradiţii de muncă a poporului român”, a spus prof. univ. dr. Ion Popescu Brădiceni.

foto 204Chiar dacă torsul pe furcă nu prea se mai practică, există însă localităţi în care aceste furci de tors au fost păstrate cu grijă. “Am fost în câteva zone în care am regăsit muzee de tezaurizare, de pildă la Albeni, la Tismana, la Arcani, la Bolboşi, în care aceste comori extraordinare sunt atent tezaurizate. (…) E nevoie ca Ministerul Culturii să înţeleagă necesitatea, imperativitatea faptului că aceste comori materiale şi spirituale, cu încărcătură simbolică, semiotică, asertorică, trebuie conservate. Degeaba stau ele în muzee dacă nu sunt conservate”, a mai spus prof. univ. dr. Ion Popescu Brădiceni. Expoziţia a fost vernisată marţi, 14 octombrie, şi va rămâne pe simezele CJCPCT Gorj până pe 23 octombrie.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here