Expoziţie de fotografie a artistului Vasile Pleşea, la Prefectură

727

Manifestările din cadrul “Zilelor Gorjului Turistic şi Cultural” au continuat marţi seara cu vernisajul unei expoziţii semnată de artistul gorjean Vasile Pleşea. Evenimentul s-a desfăşurat în incinta Palatului Administrativ din Târgu-Jiu.

expozitie plesaExpoziţia cuprinde zeci de fotografii în care pot admirate, în general, peisaje din judeţul Gorj. Potrivit artistului, majoritatea fotografiilor au fost realizate în perioada 2013 – 2014. “În general avem peisaje – peisaj montan, peisaj citadin, peisaj industrial şi chiar peisaj agricol. Mai sunt şi câteva eseuri, chiar şi vreo două portrete. (…) Fotografiile gen peisaj sunt realizate cam în ultimii doi ani dar sunt şi fotografii mai vechi, de prin 2006”, a explicat Vasile Pleşea.

expozitie plesa (2)La vernisaj au participat oameni de cultură şi iubitori ai fotografiei, unii dintre ei vechi prieteni de-ai artistului. Printre aceştia s-au numărat Vasile Gârbaciu, fostul director al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu, şi Nicolae Mischie, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj. “Vasi Pleşea e Vasi Pleşea, e pur şi simplu un artist al luminii. Ne ştim de o viaţă, comunicăm de o viaţă şi comunicăm frumos. În momentul în care, în iulie 2004, am venit la Şcoala Populară de Artă, primul om de care am întrebat şi după care am trimis să vină a fost Vasi Pleşea şi de atunci lucrează la Şcoala Populară de Artă. El slujeşte cultura gorjeană, indiferent de graniţele instituţionale (…). În momentul în care am primit sarcina de a organiza «Zilele Gorjului Turistic şi Cultural», încercând să găsim noi provocări culturale, am zis că este cazul ca Vasi să scoată din nou capul şi să mai comită o personală (n.r. expoziţie). Iată că a făcut-o”, a declarat Viorel Gârbaciu. Şi Nicolae Mischie a vorbit despre vechea prietenie ce-l leagă de artistul gorjean şi despre talentul cu care acesta reuşeşte să surprindă în fotografii aspecte esenţiale din peisajul judeţului nostru. “Vasile Pleşea este un om extraordinar, cu o pricepere ieşită din comun în domeniul artei fotografice. Ne leagă o prietenie foarte veche, de aproximativ 37 de ani de zile (…) Privind expoziţia, mi se pare deosebită atât prin faptul că Vasilică Pleşea ştie să aleagă o tematică solicitată de zilele noastre, cât şi datorită faptului că posedă această pricepere deosebită de a reda aspectele esenţiale din peisajul judeţului Gorj, făcând acest lucru cum nu pot alţii să o facă”, a spus Nicolae Mischie. Expoziţia de fotografie a fost organizată de Consiliul Judeţean Gorj şi Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu şi va putea fi admirată în incinta Prefecturii Gorj, timp de două săptămâni de zile.
Roxana Lupu

expozitie plesa (3)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here