Expoziție de artă populară, la CJCPCT Gorj

1390

La sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj a fost organizată, ieri, o expoziție de artă populară, constând în icoane și tripticuri de vatră și costume populare. A fost marcată astfel împlinirea a 53 de ani de la înființarea instituției de cultură.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a fost înființat în 1968, la 1 martie, ca o secție a Casei Creației din Craiova. Anul acesta, instituția a sărbătorit 53 de activitate, ultimul în condiții speciale. ,,Sărbătoarea aceasta, cea de-a 53-a, se desfășoară în niște condiții speciale. În urmă cu un an de zile ni se părea tuturor că ceea ce se anunță este o circumstanță de scurtă durată. Uite că nu a fost și, dimpotrivă, circumstanța continuă. Dar anul acesta care a trecut ne-a demonstrat totuși niște lucruri. Ne-a demonstrat, în primul rând, faptul că singuri suntem fragili, dar împreună suntem foarte puternici, că putem să concepem, putem să gândim și putem să facem niște lucruri extraordinare. Suntem instituția care în anul acesta nenorocit din multe puncte de vedere, a existat și continuă să existe și nu este o laudă. Faptul că ceea ce dumneavoastră ați făcut anul trecut, fie în zona de activitate reală, față în față, offline, fie mai ales în zona de online a ajuns la aproape 400.000 de vizualizări, în țară și în afara ei, demonstrează că instituția a existat, că a propus proiecte, că proiectele respective au ajuns exact acolo unde trebuiau să ajungă, adică la beneficiarii noștri. (…) În dimineața aceasta (n.r. 2 martie), sărbătoarea noastră s-a direcționat pe cultură populară. Am simțit nevoia să facem lucrul acesta pentru că suntem o zonă mitologică, o zonă folclorică de o bogăție cu totul și cu totul deosebită. Nu există om în această țară care să nu știe și să nu aprecieze că aici, în Gorj, tradiția există și nu este doar conservată. Tradiția continuă, în limitele pe care societatea contemporană și mentalitatea contemporană ne permite acest lucru”, le-a transmis Ion Cepoi, managerul CJCPCT Gorj, colegilor alături de care își desfășoară activitatea în cadrul instituției. Expoziția a cuprins icoane și tripticuri de vatră, realizate de etnologul Pompiliu Ciolacu. ,,Aici sunt niște icoane de vatră și tripticuri de vatră, pentru că sunt din trei elemente. Sunt tripticuri care sunt în 4 registre, în 9 registre, în 6 registre, cu diferite imagini, cu Nașterea, cu Înălțarea, cu Răstignirea, cu Maica Îndurerată, deci icoane care, zic eu, sunt atât de valoroase încât sunt convins că nu după mult timp vor deveni tezaure, ca și valoare. (…) Ideea a fost a mea. Niciodată nu am găsit în teren tripticuri de vatră, dar am considerat că și noi, cei care suntem acum, trebuie să lăsăm celor care vor veni după noi câte ceva, care să fie în arta și tradiția populară”, a declarat acesta. Expoziția a cuprins și mai multe costume populare, din colecția personală a Emiliei Drăgotoiu-Nanu, referent muzică în cadrul CJCPCT Gorj. ,,Copil de la țară fiind, cu o situație foarte modestă, Centrul de Creație m-a ajutat să pot să particip la concursuri și să cresc ca artist. În timp, mi-am dezvoltat pasiunea pentru costumul popular, pentru că la primul concurs am fost cu un costum împrumutat, iar astăzi am adus o parte din colecția mea de costume. Am vrut să punctez, prin ceea ce am ales, cam ce purtau femeile noastre din Gorj. Nu sunt doar costume pur gorjenești, ci avem și un costum cu o fotă de Argeș și un costum din zona pastorală. Este doar o mică parte, dar pentru mine sunt foarte valoroase, consider că pe o parte dintre ele le-am salvat de la pieire pentru că pe multe dintre ele le-am cumpărat și le-am strâns în colecția mea de acasă. (…) Sunt frumoase și merită admirația și privirile noastre”, a spus aceasta. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj este un așezământ cultural aflat sub autoritatea Consiliului Județean Gorj. Instituția își structurează activitatea în funcție de 4 programe culturale cu peste 100 proiecte în domeniile cultură populară și cultură scrisă/de elită/profesionistă. Rolul CJCPCT Gorj ca instituție de cultură este acela de conservare, cercetare, protejare, transmitere, promovare și punere în valoare a culturii tradiționale și a patrimoniului cultural imaterial, precum și valorizarea creației artistice contemporane a județului.
ROXANA LUPU

1 COMENTARIU

  1. In plina pandemie si-o primavara insorita ce vine navalnic spre noi cerandu-ne ultimativ sa invatam sa ne reinventam mai frumosi si mai buni,o mana de oameni minunati,condusi de inimosul director-poet,Ion Cepoi, se inversuneaza sa ne demonstreze ca suntem responsabili de mostenirea culturala a acestei tari,indiiferent de formele de manifestare artistica ale acesteia.Astazi,la ceas aniversar al institutiei,, doua expozitii inedite:pictura de icoane si alta, de costume traditionale locale,asadar arta si mestesug.

    Obiceiuri uitate in alte zone ale tarii,aici sunt scoase la lumina ca o incercare binecuvantata parca de Dumnezeu de a ne demonstra noua insine si intregii lumi ca inca fiintam ca popor aici. Adanca pretuire pentru ceea ce faceti,oameni minunati!

Dă-i un răspuns lui Elena Axinte Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here