Expoziţia ”Muzeul Muntelui”, la Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Defileul Jiului

485

În virtutea bunei colaborări existente între conducerea Administraţiei Parcului Naţional Defileul Jiului  şi Asociaţia Schi Turism Montan ”PRO-PARÂNG” din Petroşani, în perioada 27 aprilie – 15 iulie 2015, la Centrul de Vizitare din Bumbeşti-Jiu, se vernisează o expoziţie cu piese din colecţia ”Muzeul Muntelui” al cărui custode este asociaţia menţionată.

În această perioadă, Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Defileul Jiului din localitatea Bumbeşti-Jiu este gazda unei inedite expoziţii din colecţia „Muzeul Muntelui”. Astfel, iubitorii muntelui şi nu numai, sunt aşteptaţi de luni până vineri între orele 09:00 şi 16:00, să viziteze locaţia unde vor putea vedea obiecte specifice vechi, precum: 1 muzeu munteechipament pentru schi de fond din anii 1970 respectiv 1980, aparate foto aparţinând anilor ‘60, ‘70 şi ‘80, înscrisurile originale ale inginerului Nae Popescu realizate în vederea elaborării unei hărţi turistice montane,  colecţii de cărţi de specialitate începând cu anii 1940 şi altele. „Organizarea şi desfăşurarea unei astfel de expoziţii are drept scop punerea în valoare şi  demonstrarea importanţei acestor obiecte de interes în scopul cunoaşterii amănunţite a demersurilor şi eforturilor înaintaşilor noştri pentru moştenirea lăsată: o literatură de specialitate 2 muzeu muntebogată; cartări şi realizări de trasee turistice cu promovarea celor mai pitoreşti peisaje; unelte şi tehnici vechi utilizate în realizarea celor menţionate anterior. În cazul în care vor fi solicitări, programul de vizitare a expoziţiei poate fi prelungit şi în weekend”, a declarat Marin Şerban, directorul Parcului Naţional Defileul Jiului. Conducerea 3 muzeu munteAdministraţiei Parcului Naţional Defileul Jiului transmite mulţumiri membrilor Asociaţiei VeteranMont Craiova, iniţiatorii acestei idei de ”Muzeu al Muntelui”, pentru existenţa acestei posibilităţi de prezentare şi, totodată, îşi exprimă recunoştinţa pentru implicarea continuă în păstrarea şi promovarea obiceiurilor sănătoase de comuniune cu natura. „Prin participarea celor care au posibilitatea şi doresc s-o facă, se poate completa colecţia, dăinuind 4 muzeu muntetimpului obiecte ce ne amintesc de neobosita plăcere faţă de natură”, a precizat directorul Parcului Naţional Defileul Jiului.
Administraţia Parcului Naţional Defileul Jiului aşteaptă vizitatorii să parcurgă vizual traseul imaginar al Muntelui frumos, cel pe care drumeţul  îl poate parcurge cu respect şi dragoste însoţit de aparatul foto, rucsac, hartă, primus, sac de dormit şi altele.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here