Expoziția „Manifest” a artistului Mihai Țopescu, la Lisabona

640

Galeria Institutului Cultural Român de la Lisabona (Rua de Barão 10, Alfama) va găzdui în perioada 7 august – 5 septembrie 2018 expoziţia „Manifest“ a artistului Mihai Țopescu. Vernisajul a avut loc ieri, ora 19.00, în prezența criticului de artă Adrian Buga și a autorului.

În cursul anului 2017, Mihai Ţopescu a realizat, în localitatea Poienari, un proiect de land art intitulat „Paradise Forest”, care a prevăzut colorarea unei păduri, astfel încât privitorul să aibă parte de un spectacol inedit, care trage un semnal de alarmă în privința poluării mediului, defrișării pădurilor și necesității de a proteja natura. „Pădurea este întrupată! Artistul ne încarcă cu toate trăirile lui, iar natura, din care Mihai Țopescu își făurește realul, ne cheamă în Templul său. Aici, în templul plin de coloane colorate, urcăm în liniștea unei sâmbete neîncepute”, susține Adrian Buga. Proiectul de land art a fost transpus în sculptură-obiect-instalație și va fi expus sub forma unui „Manifest“ în galeria ICR Lisabona. „Este o luptă personală cu semenii mei. Vreau să îi fac să conștientizeze că unde punem piciorul, distrugem. Ca artist, nu pot să ies în stradă și să manifest în mod clasic, însă încerc să o fac prin simboluri”, a declarat artistul Mihai Țopescu. Mihai Ţopescu este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, secţia sticlă, promoţia 1981. În anul 1985, a urmat un curs de specializare în cadrul Academiei Kunst Baden din Viena. Este membru al Cenaclului Uniunii Artiştilor Plastici din Târgu-Jiu, membru al filialei UAP din Arad, iar din anul 2000 este membru al Centro Studio-Vetro Murano din Veneţia. Este unul dintre artiştii români cei mai prolifici, cu participări expoziţionale în ţară şi în străinătate, simpozioane, concursuri, expoziţii de grup și distins cu numeroase premii naţionale şi internaţionale. Lucrările lui Mihai Ţopescu pot fi găsite în muzee de artă din: România, Germania, Italia, Danemarca, Belgia, Cehia și bineînțeles, în colecţii private, remarcându-se de fiecare dată prin rafinament și utilizarea de geometrii și palete cromatice deosebite.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here