Expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”, eveniment-far al Europalia Romania, festival coordonat de Institutul Cultural Român alături de Europalia International din Belgia, este una dintre cele mai vizitate de la Palatul Artelor Bozar.
Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român (ICR), sculpturile artistului gorjean au atras, la trei luni de la vernisaj, mai mult de 85.000 de persoane, un număr record pentru o expoziţie dedicată unui artist român peste hotare. Totodată, perioada vacanţei de iarnă a fost apogeul vizitelor la retrospectiva dedicată lui Constantin Brâncuşi: peste 1.000 de persoane pe zi în ultimele trei săptămâni ale anului 2019. Datorită succesului mare la public, organizatorii au decis încă de la pragul de 50.000 de vizitatori ca expoziţia să fie prelungită de la 12 ianuarie la 2 februarie 2020. Devenită astfel una dintre cele mai vizitate expoziţii de artă de la Bruxelles din ultimii ani, „Brâncuşi. Sublimarea formei” cuprinde peste 25 de sculpturi expuse pe o suprafaţă de 1.500 mp, alături de alte 200 de obiecte, fotografii, documente. „Brâncuşi s-a preocupat să găsească esenţa lucrurilor, esenţa unui chip. Un sculptor cu o educaţie academică poate să facă acest lucru. Brâncuşi simplifică forma şi de aceea am şi intitulat această expoziţie, sublimarea formei, pentru că el ajunge la simplificare până la a o sublima”, a caracterizat expoziţia curatorul Doina Lemny. Conform ICR, această expoziţie dedicată părintelui sculpturii moderne reuneşte fotografii şi documente, opere de artă din mari muzee ale lumii precum: Tate Gallery din Londra, Muzeul Rodin şi Centrul Pompidou din Franţa, Muzeul Hirshhorn din Washington şi Muzeul Guggenheim din New York, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă din Craiova, dar şi o lucrare din colecţia Academiei Române. Biletul valabil la expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei” oferă vizitatorului dreptul de a vedea şi expoziţia „Perspectives” din cadrul Europalia Romania, organizată în acelaşi spaţiu. Festivalul Internaţional de Artă Europalia este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia şi în ţări învecinate – Franţa, Olanda, Luxemburg şi Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului Europalia, proiect de anvergură desfăşurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Secretariatul General al Guvernului, alături de Asociaţia Europalia International, organizatorul tradiţional al manifestării. Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Europalia este dedicată României.
Izabella Molnar