În perioada 5 – 18 mai 2016, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu a putut fi admirată expoziţia de grafică „Grădina Icoanei”, a artistei bucureştene Ilina Schileru, cunoscută şi prin faptul că în anul 2009 a lansat Bienala de Artă Contemporană a Festivalului Internaţional „George Enescu”, dar şi datorită colaborării ei cu Grigore Leşe, în cadrul proiectului „Calea Îngerului Uman” (prezentat şi la Târgu-Jiu). Este implicată şi în diverse proiecte curatoriale cu câteva galerii din București (AnnArt, Galateca, 418 Contemporary, Victoria Art Center).
Ilina Schileru (n. 29 mai, 1986) a copilărit în zona Schela, dar şi după mutarea ei în Bucureşti tot aici venea să-şi petreacă vacanţele, fiind puternic ataşată de bunica ei, Mama Vica (Paraschiva Schileru). La Bucureşti a fost elevă la Şcoala „Elena Văcărescu” şi la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” şi apoi studentă la Universitatea Naţională de Arte Plastice, secţia grafică. În perioada 2008-2010 urmează cursurile de masterat (cu tema „Ritualuri – Mama Vica”) sub îndrumarea artistului Nicolae Alexi, iar ulterior (renunţând la un doctorat) devine freelancer şi colaborează ca grafician, în ultimii şase ani, la Festivalul „George Enescu”.
După finalizarea studiilor a participat la mai multe expoziţii de grup şi personale, în galerii din Bucureşti. Proiectul fotografic de licenţă „Portret de familie” (o documentare a spaţiului Schela) a fost expus în mai multe locuri: Galeria Minus Unu (The Ark) din capitală (în 2010), Muzeul de Artă din Silistra şi Festivalul de film de la Gura Humorului.
La vernisajul din data de 5 mai, deschis de Adrian Tudor, viceprimarul Municipiului Târgu-Jiu, şi de Vasile Fuiorea, preşedintele Filialei Târgu-Jiu a UAP din România, a participat un public foarte variat: artişti, scriitori, actori, elevi şi numeroase cunoştinţe şi rude ale artistei.
Grafica „Grădinii Icoanei” este despre memorie și părinți. Pe lângă lucrările de grafică de pe simeze, în care cel mai adesea apare personajul-simbol Mama Vica, au fost expuse şi două proiecte fotografice mai vechi: „Ritualuri de Joimari” şi „Cartea funerară” (realizat la pierderea bunicului). Dar, practic, toate temele şi compoziţiile îşi au obârşia în poveștile Mamei Vica, care au făcut din Schela un tărâm fantastic al copilăriei artistei. De aceea, pentru a înţelege semnificaţia lucrărilor, este bine ca mai întâi să analizăm sursele acestora.
Expoziţia de faţă urmează după o pauză de cinci ani (timp în care Ilina s-a orientat spre curatoriat) şi a ţinut să o facă în Târgu-Jiu datorită unui eveniment care a amprentat-o puternic: dispariţia bunicii sale (de acum un an), care a fost pentru ea o adevărată muză, elementul de inspiraţie al artistei, ce apare recurent în lucrările sale de grafică sau de artă fotografică. Mama Vica – o personalitate puternică, debordantă, care a crescut mulţi copii şi a format caractere – a educat-o pe Ilina în copilărie, învăţând-o să fie corectă, să muncească serios şi să nu renunțe la țeluri în nicio circumstanță. Ea trăia, cumva, în dimensiunea arhaică, precreştină şi animist-panteistă a vechilor ţărani olteni, deşi, în aceeaşi măsură, era şi foarte bine ancorată în realitate. A ştiut să-i prezinte, prin intermediul a numeroase poveşti, un univers fabulos, magic, care a vrăjit-o şi a făcut-o să vadă lumea într-un fel aparte. Poveştile ei nu erau neapărat cu happy-end, ci mai degrabă de speriat copiii, dar tocmai asta i-a plăcut Ilinei, şi de atunci a păstrat o anumită amprentă în lucrările sale, uneori cu o tentă oarecum tenebroasă.
Lucrările de grafică prezentate sunt executate în tuş, alb şi negru, ce dă expoziţiei un aspect general monocrom (cu extrem de puţină culoare, dată de câteva intervenţii cu albastru). S-a aplicat o tehnică foarte simplă, în tuş şi pastel, cu ape în baiţuri alb-negru, din dorinţa de a se exprima cât mai bine esenţialul (artista mărturiseşte, de altfel, că a ales grafica, deoarece aceasta este „un limbaj mai direct, mai puţin încărcat, mai abstract, prin comparaţie cu pictura, care te face, de vrei sau nu, să aglomerezi”).
Grădina Icoanei este o grădină-simbol, grădina bunicii în care Ilina a crescut şi care are o sfinţenie aparte. Chiar şi bunicii, care acum nu mai sunt, au devenit iconici pentru ea, s-au transformat în simboluri. De exemplu, în lucrarea „Mireasa” se vede o siluetă de culoare închisă (bunica ei, care nu mai este în plan fizic), ce păşeşte printr-o uşă decupată pe fundalul unei grădini, într-o lumină puternică (intrând printr-o poartă spre o altă lume, ce trece prin vegetaţie, deoarece Mama Vica s-a raportat mereu la natura în care şi-a trăit întreaga viaţă). „Moartea sau Marea Trecere”, ţine să precizeze Ilina, „este şi ea un aspect al vieţii şi se face, probabil, prin elemente familiare fiecăruia”.
Se poate observa şi o evoluţie a stilului de lucru al artistei, în ultimii ani: faţă de expoziţia sa anterioară („Ritualuri – Mama Vica”, din 2011), unde elementul scolastic era mai pronunţat, cu linii mai controlate, cu tendinţe spre figurativ, se constată acum mai mult un joc cu hazardul (pata aruncată, abstractizarea formei etc.) cu trimitere spre spontaneitatea expresionismului american, de tipul monocromiei lui Franz Kline.
Sorin Lory Buliga
