Exporturile cu produse agroalimentare, în creştere cu 41%

386
produseŢara noastră a exportat, în primele cinci luni ale anului, produse agroalimentare de aproape 803 milioane de euro, în creştere cu peste 41% faţă de perioada similară din 2008, în timp ce importurile au înregistrat o scădere uşoară de 6,6%, potrivit datelor furnizate Agerpres de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR).

Valoarea importurilor de produse alimentare a totalizat, în primele cinci luni ale anului, 1,519 miliarde euro, faţă de 1,627 miliarde euro în perioada similară din 2008, deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare ridicându-se la 716 milioane de euro.

Exporturile în ţările comunitare au adus României o sumă de 566,1 milioane de euro, faţă de 345,8 milioane de euro în primele cinci luni din 2008, iar în ţările terţe au totalizat 236,7 milioane de euro (222,1 milioane de euro). Cele mai exportate produse au fost cerealele, porumbul şi grâul, pentru care au fost încasate 139,5 milioane de euro, respectiv 133,4 milioane de euro. Ţigările au ocupat locul trei la exporturi, fiind încasate 127 milioane de euro, în primele cinci luni ale anului.
În ceea ce priveşte importurile, ţările comunitare au fost principalele surse de aprovizionare cu produse agroalimentare pentru România, carnea de porc, porumbul şi carnea de pasăre ocupând primele locuri la importuri cu un total de aproape 290 de milioane de euro.
Potrivit directorulul general în MAPDR, Daniel Botănoiu, România a început să exporte mai multe produse agroalimentare, deoarece au fost oferite preţuri competitive, dar şi calitate.
“Acum încep să se vadă efectele investiţiilor făcute în unităţile de procesare, deoarece am reuşit să ieşim pe piaţa comunitară cu mai multe produse, la un preţ competitiv, dar şi de calitate. Deşi încă avem cele mai mari încasări la cereale, acestea sunt căutate pe piaţa externă pentru că sunt considerate mai ecologice, dar am început să ieşim şi cu alte produse”, a declarat Daniel Botănoiu.
În privinţa importurilor, reprezentantul MAPDR a subliniat că în continuare carnea de porc a rămas ca prim produs importat, întrucât “nu reuşim să ne asigurăm consumul intern pe acest segment, iar la carnea de pasăre, importăm mai multe componente de categorie inferioară (gâturi, spate), dar exportăm din producţia autohtonă, în ţările UE, piept şi pulpe de pasăre”.
Sorin Milcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here