„Expertiza” a dat iama în Gorj. „Aici e rost de furat”

14521

O femeie de 56 de ani, din județul Mehedinți, a fost condamnată în Gorj la 4 ani de închisoare pentru tâlhărie calificată. Însoțită de cinci complici, femeia de etnie romă, cunoscută sub numele de „Expertiza”, a dat iama în casa unor bătrâni și i-a jefuit ziua în amiaza mare. Pentru faptele de acum șase ani, „Expertiza” riscă să ajungă în spatele gratiilor.

În vara anului 2015, cinci femei și un bărbat au plecat din municipiul Craiova cu intenția de a fura bani și bunuri din locuințele aflate în mediul rural, stabilind de comun acord ca destinație localitățile din zona montană a județului Gorj.
Ajunși în comuna Crasna, hoții s-au interesat de persoanele care comercializează băuturi alcoolice. Așa au ajuns la poarta unor bătrâni. După câteva discuții, una dintre femei a spus că bătrânul are bani, „aici e rost de furat”, fiind condusă în beciul casei pentru a degusta țuica.
Dat fiind faptul că reușise să-i atragă pe proprietari într-un loc de unde nu aveau vizibilitate asupra încăperilor din locuință, femeia a apelat-o telefonic pe o alta rămasă în mașină, spunându-i în limba rromanes să vină și ea.
La scurt timp, aceasta și-a făcut apariția în beciul casei, susținând că dorește să achiziționeze mai mulți litri de țuică. Suspicios, bătrânul i-a cerut soției să-i aducă telefonul din casă, dar a fost oprită de cele două femei de etnie romă, care i-au cerut să termine de turnat țuica în sticle.
Când a ieșit din beci, proprietara a văzut o femeie în timp ce căuta prin lada patului amplasat în dormitor. Știind că în acest loc se aflau banii din pensie, femeia a început să strige „Hoții”.
Femeile rome au luat-o la fugă, una fiind reținută de bătrân pe podețul din fața porții. „Expertiza” i-a sărit în ajutor, pensionarul fiind lovit și mușcat în zona umărului drept.
„Țigăncile care trăgeau de mine și mă loveau au reușit să o tragă pe cea de care mă țineam strâns în autoturism pe jumătate, eu ținând-o de mijloc pe aceasta. Autoturismul s-a pus în mișcare, iar toate ocupantele mașinii trăgeau de mine pentru a o elibera pe țiganca pe care o prinsesem de mijloc. La un moment dat, deși inițial am reușit să merg pe lângă mașină, șoferul a accelerat, iar eu m-am dezechilibrat, fiind târât cu picioarele pe asfalt și parte din corp în mașină”, a spus pensionarul la audieri. În acest dosar s-au dispus deja mai multe condamnări cu executare, cea mai mare fiind de 3 ani și 6 luni. În schimb, „Expertiza” s-a sustras de la cercetări, nefiind găsită de către organele de urmărire. Anul trecut, instanța a dispus efectuarea cercetării judecătorești în lipsa inculpatei, dispunând readministrarea probelor efectuate în faza de urmărire penală. Deși nu s-a prezentat la instanță, la data de 28.10.2020 este înregistrată o cerere de acordare a unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător, cerere care provine în mod aparent de la inculpată.
„Expertiza” a fost condamnată la 4 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.
Sentința din 1 septembrie a Judecătoriei Novaci nu este definitivă.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.