Experţii gorjeni pe problemele romilor, la consultări în Craiova

284

proiect romi (1)Municipiul Craiova a fost ieri gazda Atelierului regional de lucru cu experţii locali pe problemele romilor, în vederea discutării problemelor romilor şi a demersurilor efectuate pentru rezolvarea acestora, cât şi a initiaţivelor avute de experţii locali selectaţi în

cadrul proiectului „Reţeaua naţională a experţilor locali romi, mecanism de sprijin în implementarea măsurilor de incluziune socială a romilor, grup vulnerabil supus excluziunii sociale”.

Proiectul, implementat de Agenţia Naţională pentru Romi, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa”, a început în decembrie 2008 şi se va finaliza în noiembrie 2011. Activităţile desfăşurate au urmărit îmbunătăţirea relaţiilor de parteneriat între comunităţile de romi vulnerabile şi instituţiile publice, la nivel local, judeţean, regional şi naţional, în vederea creşterii incluziunii sociale a romilor din România, prin dezvoltarea reţelei de experţi locali pentru problemele romilor, la nivel naţional. La sesiunea de lucru a avut loc la Craiova şi la care au participat şi câţiva experţi din Gorj pe problemele proiect romi 2romilor s-au discutat aspecte legate de experienţa acumulată de experţi de-a lungul acestui proiect, s-au făcut aplicaţii concrete, cu măsuri de intervenţie pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, având ca punct de pornire prevederile cuprinse în Strategia de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor pentru perioada 2012 – 2020.

210 experţi selectaţi

La Atelierul de lucru de ieri au participat experţi locali pe problemele romilor din judeţele Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea (Regiunea Sud-Vest Oltenia), Hunedoara, Timiş, Arad, Caraş-Severin (Regiunea Vest), cât şi reprezentanţi ai partenerilor proiectului, invitaţi ai Prefecturii Dolj, precum şi reprezentanţi ai ONG-urilor rome. În cadrul comunităţilor de romi, pentru care au fost selectaţi 210 experţi locali, la nivelul întregii ţări, au fost iniţiate acţiuni care au avut în vedere în mod special facilitarea accesului la resurse materiale/economice adecvate; creşterea oportunităţilor de angajare a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile; asigurarea participării la educaţie şi cultură; creşterea accesului la servicii de asistenţă medicală; participarea membrilor minorităţii romilor la relaţiile sociale şi politice.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here