Expert tehnic judiciar din Gorj, acuzat de primire de foloase necuvenite

2026

Un localnic din comuna Vladimir, sat Frasinu, reclamant într-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, a sesizat, miercuri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu că expertul judiciar pe care instanţa i l-a aprobat l-ar fi determinat să-i acorde foloase necuvenite, pentru ca acesta să depună la instanţă raportul de expertiză pentru terenul aflat în litigiu. Acuzat de cele de mai sus de către Gheorghe Spînu este, în prezent, expertul tehnic judiciar Constantin Grămadă, care s-a ales cu o plângere penală în acest sens depusă de către reclamantul din dosarul de la Cărbuneşti. Spînu susţine că Grămadă ar fi tergiversat, în mod intenţionat, depunerea expertizei tehnice din dosar, timp de un an de zile, deşi s-ar fi angajat în scris să facă asta până în 2 decembrie 2014. Expertul neagă acuzaţiile şi se apără spunând că nu ar fi răspuns la obiecţiuni pentru că nu a avut timp. Grămadă a mai declarat că nu se face vinovat de acuzele lui Spînu, fiind chiar curios ce a trecut acesta în plângerea penală făcută pe numele său.

Gheorghe Spînu a deschis un litigiu la Judecătoria Târgu-Cărbuneşti în vara anului trecut, solicitând instanţei grăniţuirea unui teren de aproximativ 25 de arii, situat pe raza comunei Vladimir, cătunul Moţeşti, în punctul “la biserică”. Instanţa l-a desemnat ca expert în acest dosar pe Constantin Grămadă, asta în 20 octombrie 2014, respectivul trebuind să realizeze, până la data de 2 decembrie 2014, o expertiză tehnică pentru terenul în cauză. Reclamantul îi plăteşte atunci, drept onorariu, respectivului 700 de lei, expertul obligându-se printr-o adresă să realizeze expertiza în cauză până la începutul lunii decembrie. Expertul nu se ţine însă de cuvânt, iar pe 10 decembrie 2014, telefonic, îl invită pe reclamant în biroul său din Drăgoieni pentru a-i arăta expertiza întocmită de el. “Am văzut expertiza în biroul lui Grămadă, expertiză care exprima situaţia reală din teren. I-am mulţumit cu această ocazie, i-am spus că nu am nimic de comentat la adresa expertizei şi drept recompensă i-am lăsat pe birou o sticlă de whisky şi un pachet de ţigări. Grămadă a luat produsele şi le-a pus într-un dulap după care eu am plecat liniştit spre casă, cu asigurarea că el va transmite instanţei expertiza în termen, deşi trecuse mai bine de o săptămână de când acesta se angajase, în scris, să facă asta”, a declarat Spînu.

Doar promisiuni, neonorate!
Şocant pentru om a fost, însă, că expertiza s-a depus la instanţă abia pe data de 13 ianuarie 2015, raportul fiind chiar incomplet în timp ce expertul a refuzat şi refuză să răspundă la obiecţiunile instanţei. “Eu bănuiesc că nu a fost mulţumit expertul de comportamentul meu faţă de el şi de ceea ce i-am oferit motiv pentru care nu şi-a dus treaba până la final nici măcar până astăzi. Am încercat să discut cu dânsul, dar nu-mi răspunde la telefon, fiind obligat de situaţie să-i trimit o scrisoare în acest sens prin care îi ceream să se achite de sarcini. Acum m-am hotărât să trag un semnal de alarmă la cele ce mi s-au întâmplat, deoarece sunt convins că există şi alte persoane care au păţit acelaşi lucru ca şi mine. Mai mult, miercuri i-am făcut la Parchetul Târgu-Jiu, expertului, o plângere penală în care îl acuz că a luat foloase necuvenite de la mine, în timp ce nu a făcut ceea ce se angajase la instanţă”, a completat Spînu.
Acesta menţionează, în schimb, că expertul nu l-ar fi favorizat în întocmirea documentului, el punând pe hârtie chiar realitatea din teren.

Dosarul, fără soluţie. Expertul spune că nu e vina lui!
Spînu susţine însă că dosarul său de la Cărbuneşti stă de o jumătate de an pe loc pentru că expertul căruia el i-a făcut plângere penală refuză, în continuare, să răspundă la obiecţiunile făcute de instanţă.
“Eu nu fumez, iar episodul respectiv vă asigur că nu s-a întâmplat. Reclamantul m-a contactat, a venit la mine la birou şi mi-a adus o chitanţă prin care mi-a zis că s-a făcut dovada plăţii expertizei mele. A mai fost o dată la mine în birou apoi cu nişte acte. Nu i-am pretins nimic. Întârzierea nu este din cauza mea, iar obiecţiunile sunt făcute de reclamant nu de instanţă. Dacă dau un răspuns la aceste obiecţiuni îl dezavantajez. Iar legat de plângere, dânsul nu este nici primul, nici ultimul care face astfel de lucruri împotriva mea”, s-a apărat expertul tehnic.
“Spînu mi-a trimis nişte scrisori de ameninţare, iar pentru că nu am răspuns, la instanţă, a fost pentru că nu am timp”, a declarat expertul tehnic Constantin Grămadă considerând că cel care i-a făcut ieri o plângere penală nu ar fi decât “un reclamagiu”.
Reclamantul susţine, în schimb, că va merge până-n pânzele albe pentru a-şi face dreptate, menţionând că expertul a fost amendat de instanţă pentru întârzierile produse în dosar.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here