Exercițiu de evacuare în caz de incendiu, la mall

268

Zeci de persoane au fost evacuate, ieri, din mall-ul din Târgu-Jiu, după ce a izbucnit un incendiu la bucătăria unui restaurant. Din fericire, acesta a fost doar scenariul unui exercițiu organizat de ISU Gorj pentru a vedea cum reacționează oamenii în cazul unei situații de urgență. Alarma s-a dat la ora 10.00. 20 de pompieri au mers la fața locului.

”Am desfășurat un exercițiu de evacuare la cel mai mare și totodată cel mai aglomerat centru comercial din municipiul Târgu-Jiu. Am văzut cu toții știri despre nenorocirile care se pot produce în cazul unor situații de urgență la asemenea centre aglomerate. Tocmai de aceea, prin aceste exerciții încercăm să verificăm modul în care sunt pregătiți atât angajații acestor centre, persoanele din rândul angajaților care au atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, precum și pentru a-i obișnui pe cetățeni cu astfel de situații pentru a fi pregătiți și să știe ce trebuie să facă într-o situație reală”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.


Cei prezenți au aflat de la echipajele SMURD și cum poate fi salvat un om care se îneacă în timp ce mănâncă.
”Exercițiul a decurs bine, drept pentru care ținem să felicităm conducerea și angajații centrului comercial pentru modul în care sunt organizați și pentru faptul că sunt pregătiți să evacueze cetățenii și să asigure o intervenție primară în cazul producerii unor situații de urgență reale.

La finalul exercițiului, paramedicii SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu au ținut câteva lecții de prim ajutor atât persoanelor evacuate, cât și angajaților centrului comercial. Prin aplauzele pe care le-am primit și numărul mare de persoane care au participat la aceste lecții ne-am dat seama că oamenii conștientizează riscurile la care se expun și sunt deschiși la a învăța să asigure primul ajutor în cazul în care semenii lor vor avea nevoie. Vom încerca să intensificăm aceste exerciții”, a mai spus Florin Chisim.

Cei 20 de pompieri au participat la exercițiu cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială pentru transport victime multiple.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here