Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, din nou, că fostul executor judecătoresc și bancar din Gorj, Costinel Romeo Drăgan, nu poate fi scos din spatele gratiilor, așa cum și-ar fi dorit acesta. La sfârșitul anului trecut, el a depus o cerere la instanțele de judecată de la Craiova prin care solicita să fie înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu sau chiar cu punerea sa sub control judiciar, la mijlocul acestei luni Curtea de Apel respingând categoric cererea respectivă. Drăgan nu a renunțat însă la dorința sa și s-a adresat instanței supreme, sperând că acolo îi va fi aprobată solicitarea. Magistrații de la Înalta Curte au validat însă acum decizia de la Craiova și l-au mai obligat pe fostul executor și la plata a 200 de lei cheltuieli judiciare către stat, verdictul lor fiind unul definitiv.
Dosarul care îl vizează pe Drăgan este instrumentat de DNA, fostul executor fiind acuzat că vreme de 7 ani a folosit ilegal peste 2,7 milioane de lei proveniți de la clienții săi. “În perioada 2008 – 2015, inculpatul Drăgan Costinel Romeo, în calitatea sa de executor bancar și judecătoresc, prin nerespectarea atribuțiilor de serviciu și a dispozițiilor legale, a dispus în mod abuziv de sumele de bani puse la dispoziție de datornici în dosarele de executare. Astfel, din conturile bancare deschise în acest sens, inculpatul a efectuat transferuri de bani în conturile personale, dar și ridicări în numerar. Mai mult, executorul judecătoresc, folosind mecanismul de fraudare de tip «suveică», a utilizat o parte din banii încasați de la unii dintre datornici pentru a acoperi sumele de bani scadente, ce li se cuveneau unora dintre creditori”, a comunicat DNA.
Gelu Ionescu
La beci cu hotii!!!