Excursii pentru 16 copii din sistemul de protecție specială

976

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj continuă tradiția și le oferă copiilor din sistemul de protecție specială posibilitatea de a vizita diferite zone turistice. Astfel, în data de 19 martie s-a desfășurat o excursie pe ruta Râmnicu Vâlcea și retur, la care au participat cei şapte beneficiari ai Casei de tip familial destinată protecției rezidențiale a copiilor cu dizabilități Scoarța și nouă beneficiari ai Casei de tip familial destinată protecției rezidențiale a copiilor cu dizabilități Răchiți.
Cu această ocazie, tinerii au vizitat Grădina Zoologică de la Râmnicu Vâlcea și au avut prilejul de a petrece timp liber și de a socializa în afara mediului instituționalizat. Evenimente de acest gen vor mai avea loc și în următoarea perioadă. Mai precis, astăzi, alți 45 de beneficiari ai Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale (CSCCNS) Târgu-Jiu vor participa la o excursie pe ruta Târgu-Jiu – Râmnicu Vâlcea și retur, vizitând Grădina Zoologică, precum și alte obiective turistice. Copiii vor fi însoțiți de către personal din cadrul DGASPC Gorj. „Costurile pentru aceste deplasări sunt asigurate din bugetul Direcției, iar efortul financiar nu este deloc mare, comparativ cu bucuria din sufletele acestor copii. Este cunoscut faptul că o excursie bucură pe oricine, cu atât mai mult pe copiii cu nevoi speciale”, a declarat Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here