Excursie, masă şi premii, pentru 120 de vârstnici din oraşul lui Mazilu

298

pensionariAutorităţile locale din Târgu-Cărbuneşti i-au sărbătorit de vineri pe vârstnicii din localitate. Astfel, 120 de pensionari au fost trimişi în excursie la Ocnele Mari şi au văzut Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Vârstnicii au primit o diplomă, un buchet de flori şi un plic cu bani. Au avut parte şi de o masă bogată, întinsă în spatele Primăriei Cărbuneşti, dar şi de lăutari. Vârstnicii au participat şi la sfeştania unei fântâni aflată în spatele instituţiei. “Am trimis 120 de pensionari la Ocnele Mari, s-au minunat de ce au văzut acolo, şi la Biserica pensionari carbunesti 2Dintr-un Lemn. I-am aşteptat, am făcut sfeştania şi la o biserică, i-am aşteptat cu o diplomă, un buchet de flori pentru doamne şi un pliculeţ cu o boabă de bănuţi. Aş fi vrut să dau mult mai mult”, a declarat primarul Mazilu, care susţine că demersul său nu este electoral, realizându-l în fiecare an al mandatului său.

A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here