EXCLUSIV / Întâlnirile dintre Ciupilan și consilierul parlamentar acuzat de trafic de influență, în Senatul României

479

Noi detalii uimitoare au ieșit la iveală în cazul expertului parlamentar la Senatul României, Vasile Zosim, trimis săptămâna trecută în judecată, pentru două infracțiuni de trafic de influență. Dosarul se află la Tribunalul Gorj, iar magistratul de caz a decis, ieri, ca bărbatul din Capitală să stea în arest la domiciliu, în timpul procesului. Hotărârea nu este definitivă. Rechizitoriul întocmit de procurori arată că întâlnirile dintre Vasile Zosim și Ion Rădulescu, zis Ciupilan, aveau loc și la Senatul României. Cei doi s-ar fi cunoscut prin intermediul unui prieten comun, “Cezar”, din Râmnicu Vâlcea. Anchetatorii susțin că omul de afaceri din Târgu-Jiu controla activitatea a două societăți comerciale în 2013 și era interesat de încheierea unor contracte cu diferite firme pentru achiziționarea și valorificarea de fier vechi. “De la primele întâlniri, R.I. a avut reprezentarea că inculpatul Zosim Vasile, prin funcția pe care o îndeplinește la o instituție importantă a statului român, poate să-i faciliteze încheierea unor contracte de achiziționare fier vechi. Inculpatul Zosim Vasile, prin modul în care a acționat, i-a întărit această convingere, lăsand să se creadă că are influență pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul unor unități de pe teritoriul țării, chiar cu capital majoritar de stat. Cei doi s-au întâlnit frecvent în București, fie în anumite localuri, fie la locul de muncă al inculpatului, respectiv Senatul României”, se precizează în rechizitoriu.
Procurul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a mai precizat că, pentru a i se permite să intre în curtea instituției cu mașina, Vasile Zosim îl suna pe ofițerul de la poarta de acces și transmitea datele de identificare ale afaceristului din Târgu-Jiu, care are calitatea de martor în dosar: “Unele întâlniri au avut loc chiar în sediul Senatului României, împrejurare care a avut un impact deosebit asupra martorului R.I, acesta având convingerea că inculpatul Zosim Vasile este o persoană influentă”.
Prima faptă ar fi fost comisă în 2013, când Ciupilan și-ar fi manifestat intenția de a încheia contracte cu SC Electrica Muntenia SUD SA pentru a achiziționa transformatoare scoase din uz.
“În ziua de 18.11.2013 a fost contactat telefonic de inculpatul Zosim Vasile, care i-a relatat că a doua zi urmează să aibă întâlnire cu două persoane importante, dintre care una lucrează la Electrica. I-a solicitat să cumpere două parfumuri și două sticle de băuturi alcoolice, urmând să se întâlnească a doua zi. A relatat martorul că, în ziua de 19 noiembrie 2013, s-a deplasat cu autoturismul personal la Senat, unde l-a luat pe inculpatul Zosim Vasile. Anterior cumpărase bunurile solicitate pentru care achitase aproximativ 1.500 de lei. (…) S-au deplasat cu același autoturism la sediul SC Electrica Muntenia SUD SA, în București, în clădire intrând doar inculpatul, care a luat cu el și bunurile cumpărate de martor. (…) La ieșire din clădire, inculpatul i-a relatat că nu l-a găsit pe directorul SC Electrica Muntenia SUD SA, iar bunurile au fost oprite de inculpat, care a motivat că îi sunt necesare. La rândul său, inculpatul a recunoscut că a avut o întrevedere cu directorul, circa 10 minute, că au discutat în legătură cu vânzarea unor transformatoare scoase din uz. În timpul discuției, directorul i-a relatat că astfel de vânzări sunt afișate pe site-ul instituției și nu a vrut să primească bunurile pe care i le-a oferit inculpatul”, se mai precizează în rechizitoriu. Ulterior, consilierul i-ar fi cerut lui Ciupilan să-i pună plasa cu bunurile în mașina sa, parcată în curtea Senatului.

Banii folosiți în interes personal, “cei mai mulți la jocurile de noroc”
Anchetatorii susțin că a doua faptă de trafic de influență ar fi fost comisă la sfârșitul anului 2013, începutul anului 2014, când angajatul Senatului s-ar fi oferit să intervină pe lângă conducerea unei societăți din Ploiești, care are ca acționar și statul roman, prin Ministerul Energiei, “afirmând că îl cunoaște pe directorul general” și “cel care îi poate intermedia această intervenție este senator de Prahova”. “În schimbul acestor intervenții, inculpatul Zosim Vasile a pretins și primit de la martorul R.I. suma totală de 42.000 de lei, promițându-i că îi va intermedia încheierea unui contract cu SC CONPET SA Ploiești (…) Relevant este faptul că sumele de bani erau înmânate de către R.I. inculpatului Zosim Vasile în mașina cu care martorul venea și pe care o parca în curtea Senatului României”, au stabilit procurorii.
Contabila societăților omului de afaceri din Târgu-Jiu știa de la acesta că Vasile Zosim este o “persoană mare, întrucât lucrează în București, la Senat”. Tot în rechizitoriu se precizează că banii primiți de consilierul parlamentar au ajuns, în mare parte, la jocurile de noroc.
Cearta între cei doi ar fi pornit după ce Ion Rădulescu a constatat că a plătit degeaba, întrucât înțelegerea nu s-a materializat în încheierea unor contracte certe, motiv pentru care familia acestuia i-a cerut să restituie banii, însă nu ar mai fi primit înapoi decât 10.000 de lei. Mai mult, cei doi ar fi căzut de acord să întocmească o chitanță în care să precizeze că Zosim ar fi împrumutat 7.000 euro de la acesta, pe care să-i restituie pe 25 aprilie 2016, termenul fiind prelungit ulterior până la 16 mai. Consilierul din cadrul Direcţiei Generale de Control Juridic şi Securitate Internă a fost reținut și ulterior arestat preventiv pe 11 mai. Pe 18 mai, instanța a dispus o măsură mai blândă și a hotărât ca expertul parlamentar să nu plece din locuința din Capitală.
Ciupilan a devenit cunoscut în 2007 când şi-a comandat avion de 16 milioane euro. Porecla lui l-a inspirat până şi pe manelistul Nicolae Guţă în compunerea unei melodii.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here