EXCLUSIV! Iată cine se ocupă de restructurarea personalului la CEO! Oamenii lui Diaconu și Alecu, manageri de proiect!

4512

Lăcrămioara Diaconu Pințea, membru în Directoratul CE Oltenia, a afirmat, în cadrul unei dezbateri pe teme de energie, că 20 de echipe sunt ,,deja la treabă” și lucrează la punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în Panul de Restructurare al companiei. De fapt, echipele au fost aprobate, printr-o decizie, abia o zi mai târziu și sunt conduse de persoane nominalizate de tandemul Diaconu – Alecu, aflate în subordinea acestora la Direcția Strategie Dezvoltare. Paradoxal este că unele din acele măsuri sunt deja funcționale de câțiva ani în cadrul companiei. Trebuie spus că de restructurarea personalului și noua organigramă a CEO a fost desemnat să se ocupe Sorin Alecu, directorul adjunct al Direcției Strategie Dezvoltare, omul cu cel mai mare salariu din companie, după cei din Directorat.

,,Este clar că trebuie să trecem la nivelul următor, mai îmbunătățim planul, așa cum a fost recomandat de Comisie cu acele măsuri suplimentare în direcțiile menționate, dar ne punem și pe treabă, începem să implementăm acest plan. (…) Concret, ce facem?
Avem planul de măsuri pe care l-am notificat, este, într-adevăr, completat cu câteva lucruri noi, care înseamnă aproape 20 de echipe de proiect, aflate deja la treabă. Și nu vorbesc doar de investiții, de proiectele de investiții, că acolo avem, practic, două echipe de proiect pentru fiecare tehnologie, gaz și regenerabil și cu o echipă de guvernanță a procesului de investiții. În rest, sunt echipele de proiect pentru fiecare măsură”, spunea Lăcrămioara Diaconu, în urmă cu două săptămâni, în cadrul unei videoconferințe pe teme de energie organizată de News.ro. Exact în ziua în care Lăcrămioara Diaconu afirma că echipele sunt deja la treabă, pe 30 martie, abia era înregistrat referatul prin care Sorin Alecu, directorul adjunct al Direcției Strategie Dezvoltare, solicita Directoratului CEO aprobarea acelor echipe. Practic, abia în ședința din data de 1 aprilie a fost adoptată decizi prin care erau nominalizate persoanele care să pună în aplicare măsurile cuprinse în Planul de Restructurare al companiei.

Care sunt echipele ,,aflate deja la treabă” și cu ce se ocupă acestea?
Acele echipe sunt conduse de oameni din subordinea lui Sorin Alecu și ai Lăcrămioarei Diaconu, în calitate de ,,Project manager officer” și un ,,Project manager”, adică, în general persoane din compartimentele specializate ale companiei. Concret, de închiderea carierelor Husnicioara, Peșteana și Lupoaia de vor ocupa Adrian Petrescu, șeful Serviciului Proiecte Complexe din cadrul Direcției Strategie Dezvoltare, și Ion Bălășoiu, directorul adjunct tehnic al Sucursalei Miniere. Închiderea grupurilor energetice Ișalnița 8, Turceni 3 și Rovinari 3, intră în responsabilitatea ,,project managerului officer” Andrei Stoian , șef Serviciu Reorganizare Personal Continuos Improving Energie și Minerit, Risc Companie, care va face echipă, pentru fiecare în parte, cu Viorel Tudor, Viorel Filip, respectiv Iosif Chircă. De divizarea și externalizarea SE Craiova se va ocupa Daniela Andrei și Dorina Jianu. Optimizarea costurilor, prin reducerea numărului de opriri/porniri neprogramate la Turceni și Ișalnița, prin reducerea numărului de lucrări cu utilaje închiriate la toate sucursalele și diminuarea volumului de lucrări cu terți, îi va reveni aceluiași Andrei Stoian, care va face echipă cu Cătălin Stănculescu, directorul Direcției Energie.
De reconfigurarea instalației de desulfurare de la SE Rovinari, implementarea unui program de excelență operațională, care e deja funcțional de câțiva ani în CEO (?!) și o analiză în vederea revizuirii și implementării unui nou model operațional pentru reparații și mentenanță, se vor ocupa Laviniu Danciu, șeful Serviciului Analize Sectoriale și Relații Internaționale, în echipă cu Cătălin Stănculescu, Marian Motocu, directorul adjunct al Direcției Energie, și Ion Paraschivu, fost director adjunct producție la Sucursala Minieră.
Pe partea eficientizării de servicii suport sunt Daniela Andrei, Laviniu Danciu și Vlad Vanca.
Daniela Andrei se va ocupa și de măsurile financiare, împreună cu Adriana Luminița Popescu, directorul Direcției Financiar Contabilitate. Optimizarea activității CFU îi are artizani pe Andrei Stoian și Ion Dragu, directorul Direcției Servicii Suport, de implementarea managementului performanței se vor ocupa Laviniu Danciu și Delia Slăvulete, iar de îmbunătățirea cadrului de reglementare, Ioana Arvunescu și Ionel Ilie, directorul Direcției Ofertare – Vânzare.

Cel mai sensibil capitol, ,,Restructurare personal”…
…intră în responsabilitatea directă a lui Sorin Alecu, omul căruia, recent, i-a fost crescut salariul la 15.500 de lei, corespondent clasei salariale maximale 60B. Practic, personajul cel mai bine plătit din cadrul CEO, după membrii Directoratului, va decide restructurarea celor 12.100 de salariați, dar și noua organigramă a companiei, adică ,,implementarea unui nou model organizațional”. La acest capitol, Alecu va face echipă cu Valentin Tatomir, directorul Direcției Resurse Umane. Și tot Sorin Alecu se va ocupa, împreună cu Ionel Ilie, de încheierea unor contracte de vânzare energie pe termen lung PCCB, încheierea unor contracte bilaterale pe termen lung.
Claudiu Matei

1 COMENTARIU

  1. Restructurarea unei companii cu capital de stat va fi intotdeauna un subiect sensibil, uitati-va la mineritul din Valea Jiului unde a ajuns dupa ani de incosecventa in luarea deciziilor.
    Daca sindicatele dezbina in loc sa puna umarul la restructurare veti ajunge mai rau.
    Studiati mai bine termenul „reconversie profesionala”, noi contribuabilii ordinari, nu vrem sa platim lipsa de performanta.

Dă-i un răspuns lui luminita Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here