În ediţia de vineri am prezentat, cât de cât, o mică parte din marile reuşite în viaţa şi activitatea Excelenţei sale Ambasadorul Aurel Turbăceanu.
Rămăsesem la reîncadrarea domniei sale la Ministerul Afacerilor Externe, de către Corneliu Mănescu, alertat de Ştefan Voitec, preşedintele Marii Adunări Naţionale. Se corectase o gravă eroare, datorată excesului de zel al cadriştilor la auzul veştii că tânărul diplomat se căsătorise cu aleasa inimii sale, Mariana Călinescu, fiica preotului paroh din Baia de Fier. Continuă convorbirea.
Nu totdeauna, pe vremuri, bunele intenţii aduceau fericirea
– Iată-vă însurat şi cu soţia alături. Unde-aţi fost trimis?
– Am stat, cu soţia, patru ani la Cairo. Iar în timpul războiului arabo-izraelian din 1967 am avut un necaz, de care n-aş dori să vorbesc(tăiaţi asta!, îmi zice). Abia în 1970 m-am întors în Centrala MAE. Am continuat 
activitatea în minister, ca diplomat, precum şi pe cea de interpret la nivel prezidenţial şi în Ministerul Afacerilor Externe. Contribuiam la pregătirea vizitelor preşedintelui român în ţările arabe şi-l însoţeam în statele arabe.
– Uşor, uşor s-au limpezit apele?
– În 1974, am fost primul diplomat român care-a deschis Ambasada României la Tripoli(Libia), în calitate de şef de misiune şi unde-am lucrat până-n 1979.
– V-aţi reîntors iar în Centrala MAE?
– Mi-am continuat activitatea ca diplomat pe spaţiul arab. Eram implicat în relaţiile economice cu ţările arabe din nordul Africii, Maghrebul arab, cum li se mai spune, însoţindu-i totdeauna pe consilierii preşedintelui român cu mesaje la omologii săi din ţările arabe. Lucram şi ca traducător, în continuare, la conducătorii români şi făceam parte, ca membru, în delegaţiile economice române în străinătate şi în ţară, la convorbirile pe linie economică cu statele arabe din Maghreb.
Indiferent de necazuri, sentimentul datoriei!
– Ştiu că nu vă face plăcere şi nu vă plângeţi. Aţi mai avut o mică sincopă, în aceşti ani?
– O mătuşă de-a soţiei mele se căsătorise în America şi, fără ca Mariana să aibă vreo vină, aşa aprecia sistemul, nu mai puteam pleca împreună în străinătate. Sigur, îmi continuam munca şi au fost situaţii când soseam cu avionul pe Aeroportul Otopeni şi, imediat, plecam în altă misiune. Aşa au fost vremurile.
– Până după Revoluţia din ’89!
– Nu-mi cereţi să mă pronunţ…
Singurul ambasador român, care-a deschis trei ambasade!
– După ‘90, cum aţi revenit în prim plan?
– Mie nu mi-a plăcut să fiu în prim plan, niciodată! În 1990, am fost numit Ministru Consilier al Ambasadei României din Rabat. Pe subiectul relaţiilor României cu Uniunea Maghrebului Arab. Mai ales pe linie economică şi politică cu statele Maghrebului. Întors în Centrala MAE, am fost numit director adjunct la Direcţia Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
– Şi, apoi, unde-aţi mai activat ca Ambasador?
– În Emiratul Qatar, unde-am deschis a doua Ambasadă a României în lumea arabă. După încheierea misiunii la Doha, în statul Qatar, am fost acreditat, ca şi în Qatar, primul ambasador al ţării noastre în Regatul Arabiei Saudite. Am deschis acolo a treia ambasadă românească în ţările arabe. Nu mai este cunoscut un alt caz ca un ambasador să fi deschis de la zero trei ambasade ale României.
Puternic legat de Baia de Fier
– Cum vă gândeaţi de acolo la Baia de Fier?
– Păi, Baia de Fier a rămas localitatea cea mai dragă, pe care-am purtat-o cu mine în suflet, în toate misiunile diplomatice permanente sau ocazionale. Fiind legat puternic de Baia de Fier, iar sentimental gândeam şi gândesc că anii copilăriei petrecuţi acolo m-au format ca om. Nu m-am putut desprinde de amintirea bătrânilor din cătunul ori sătucul Negreni al Băii de Fier, de părinţi, de fraţi şi de o mulţime de rude. De prieteni, ce să mai vorbesc.
Sufăr pentru pierderea părinţilor şi eu şi Mariana
– Aveţi, vă simt, cultul părinţilor şi rudelor, toate, din Baia de Fier.
– Nici n-ar putea fi altfel. Sunt primul din neamul său cu studii superioare. Sufăr, în continuare, pentru pierderea părinţilor şi, recent, a sorei Dochia, cât şi a socrului Preot paroh Dumitru Călinescu.
– Reveniţi des la Baia de Fier?
– Iarna, mi-e greu. În rest, destul. Mi-e dor de locuri, de neamuri şi de prieteni. Mă reculeg de fiecare dată la căpătâiul părinţilor şi le fac pomeni, cu familiile. Şi din partea mea şi din partea soţiei, Mariana.
– Cred că autorităţile din Baia de Fier sunt mândre de viaţa, activitatea şi cariera diplomatică a Domniei Voastre?
– Sunt cetăţean de Onoare al comunei Baia de Fier şi mă onorează acest lucru. Şi care m-a făcut să mi se consolideze sentimentele faţă de concetăţeni, localitate şi frumuseţile care mi-au încântat copilăria.
– Eu unul, tot primul cu studii superioare din ambele familii ale părinţilor mei, sunt realmente încântat de modul exemplar în care-mi vorbiţi despre localitatea dumneavoastră unde v-aţi născut.
– Toate vacanţele şi concediile mi le-am petrecut numai în comuna Baia de Fier, de unde mă trag şi-mi împrospătez resursele. Menţin legături cu toate rudele, cu foştii colegi care mi-au devenit prieteni.
– Extraordinar!
– Îl stimez foarte mult pe Preotul Paroh Costinel Rădescu, care i-a urmat în Parohia Baia de Fier tatălui soţiei mele, Mariana. Care este un om valoros, sincer, devotat Divinităţii şi enoriaşilor. Mai are, totodată, un nepot, Mitică Turbăceanu, care este tot preot la cea de-a doua biserică importantă a Parohiei Baia de Fier, din Grui, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, monument istoric, ctitorită de domnitorul Constantin Brâncoveanu.
Ion Predoşanu
