Excavatoarele din carierele CEO ZAC! Import masiv de energie!

2411

O situație incredibilă a fost surprinsă de parlamentarul USR Radu Miruță, la Cariera Jilț Nord a Complexului Energetic Oltenia. Acesta a mers ieri acolo, fiind un demers pentru care deputatul a cerut încă de anul trecut să i se permită, de către conducerea CEO, accesul în unitățile miniere.

Radu Miruță a găsit o exploatare pustie, cu excavatoare nemișcate, cu doar câțiva angajați.
,,În cariera Jilț Nord excavatoarele sunt oprite. La termocentrala Turceni un singur grup funcționează, dar la jumătate de capacitate, din cele trei care sunt funcționale”, a menționat acesta în timp ce filma în cariera pustie.

Totul e oprit
Responsabilii unității i-au declarat deputatului, ,,cu jumătate de gură” că nu este suficient cărbune. ,,Din cinci excavatoare doar unul merge. Sunt înghesuite fronturile de lucru, foarte aproape unele de altele. Lucrurile se întâmplă cu ajutorul divinității, malurile s-ar putea prăbuși, oamenii se tem. E o stare absolut dezolantă, nu se mișcă nimic aici. Oamenii mai sudează câte ceva, sunt condiții așa cum se văd. Nămol până la genunchi, nu e o situație rară. Asta este realitatea din teren, nici PSD nici PNL, nu se luptă. Ei se zbat ce șefi trebuie să mai pună…”
În comentariul său, Radu Miruță a mai spus: ,,Da, România poate produce energie dar am vrea ca aceasta să fie suficientă. Singura energie ieftină este din cărbune. Că ne place, că nu ne place. Avem varianta să nu ne placă și să importăm și avem varianta să ne placă și să luăm măsuri pentru a ne valorifica zăcămintele pe care noi le avem și să producem energie cu resursele pe care România le are și uitați-le, le vedeți aici. Se stă”.

Energia pe bază de cărbune, pe locul 5 în SEN
,,Ieri după-amiază, energia pe cărbune se situ ape locul 4 în Sistemul Energetic Național. Iată ce spune un fost membru al CS din CEO, Gabriel Giorgi: Realitatea producerii/ consumului de energie astăzi 12.01.2023, ora 14.00! Stăm cu grupurile oprite la CEO și importăm 1195 MW! Oare de ce Daniel Burlan și Virgil Popescu își bat joc de CEO și implicit de SEN???”, se întreabă acesta, retoric, pe pagina sa de socializare.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here