Ex-prefectul Bejat şi membrii Comisiei de Fond Funciar implicaţi în afacerea „Dumitra”, urmăriţi penal

832

Ştefan Popescu Bejat, fostul prefect al judeţului Gorj, dar şi ex-subprefecţii Constantin Dumitrescu şi Lelioara Deaconu ţin capul de afiş al dosarului, privind afacerea cu iz penal care s-ar afla în spatele retrocedării Muntelui Dumitra, reîntors pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, în fază de urmărire penală. Asta după ce procurorii de aici au dat în luna iunie a anului trecut neînceperea urmăririi penale în dosarul amintit, realizat la solicitarea Corpului de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor. De altfel, acest organism a atacat ordonanţa procurorului la instanţă, iar la finalul anului trecut, a obţinut anularea NUP-ului şi reluarea cercetărilor cu 25 de urmăriţi penal, majoritatea funcţionari publici ai Prefecturii Gorj, de la câteva primării din judeţ şi de la Ocolul Silvic Bumbeşti-Jiu. Unul dintre urmăriţii penal este şi Doru Gheorghe Epure, consilier la ITRSV Vâlcea, considerat creierul afacerii.

Fosta echipă a prefectului Bejat, adică acesta şi cei doi subprefecţi Deaconu şi Dumitrescu, fosta şefă a juriştilor de la Prefectura Gorj, Ioana Călinescu, fosta şefă de la Cadastru Gorj, Ileana Spiroiu, acum director la Agenţia Naţională de Cadastru, Petre Tomoiu, fostul şef al Direcţiei Agricole Gorj, Constantin Contoloru, managerul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare-Gorj, Iulian Bocşe, fostul primar de la Crasna, fosta echipă de conducere a Primăriei Bumbeşti-Jiu, adică ex-primarul Ion Stănculete, actualul primar Constantin Bobaru şi fostul secretar al primăriei de aici Victor Şolea, sunt o parte dintre urmăriţii penal cunoscuţi în acest dosar ajuns şi pe masa procurorilor DNA. O parte dintre cei enumeraţi au suferit condamnări pentru alte fapte de corupţie.
Mai are, de asemenea, calitatea de urmărit penal, şi Doru Gheorghe Epure, fostul şef al Ocolului Silvic Bumbeşti-Jiu, dar şi alţi reprezentanţi de seamă ai Direcţiei Silvice Gorj, gen Nicolae Vraciu şi Aurel Cojan, care au contribuit direct în retrocedarea, fără acte doveditoare, a aproape o mie de hectare de pădure în zona Parcului Naţional Defileul Jiului, dar şi în alte zone din judeţ.
Afacerea a fost coordonată de aproape de Epure cel care a făcut în aşa fel încât drepturile succesorale ale familiei Chifu, care a revendicat suprafaţa de pădure de pe Muntele Dumitra, să fie luate de afaceristul argeşean Liviu Pătraşcu care renunţă, printr-un tertip bine gândit, la cele aproape 1000 de hectare pentru a primi pădure de exploatat în zona Tismana şi Crasna, evident cu acordul comisiilor locale de fond funciar şi a celei judeţe coordonate de prefectul de la aceea vreme, Ştefan Popescu Bejat.

Consilierul Epure, o avere de nabab
Procurorii îl au abia acum serios în atenţie pe Doru Epure, abia de câteva luni urmărit penal în dosarul privind retrocedarea de pe Muntele Dumitra, deşi respectivul este acuzat că a pus bazele afacerii penale în cauză în urmă cu un deceniu şi jumătate, demonstrându-se cu uşurinţă că a avut pârghiile necesare, deoarece a condus Ocolul Silvic Bumbeşti-Jiu între 2001 şi 2006. Abia apoi a fost avansat inspector la Inspectoratul Teritorial şi de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Vâlcea, loc în care acum ocupă postul de consilier superior.
A colectat astfel o avere impresionantă acesta deţinând acum 11 parcele de teren, numeroase în Târgu-Jiu, trei terenuri forestiere de întinderi impresionante, păşuni şi suprafeţe agricole. Mai are două apartamente, o casă de vacanţă la Râncă şi o anexă-atelier. Nu vă imaginaţi că soţii Epure ar fi câştigat la Loto sau au primit vreo moştenire, deoarece totul s-a cumpărat fără credite bancare, soţia fiind doar consilier bancar la o sucursală din Târgu-Jiu a unei bănci cunoscute. Cu toate acestea din salariul celor doi s-a putut cumpăra toată această avere, care a stârnit deja curiozitatea procurorilor, mai ales că bunăstarea familiei Epure are o strânsă legătură şi cu felul cum a funcţionat ca unsă afacerea “Dumitra”.

Bani din tranzacţii oneroase cu păduri?!
De altfel, nu degeaba presa a scris de-a lungul ultimilor ani că Epure şi rudele sale au cumpărat, la momentul respectiv, mai multe păduri chiar în zona pe care o păstorea fostul şef al Ocolului Silvic Bumbeşti-Jiu. Se cercetează însă acum felul cum, direct sau prin interpuşi, Epure a achiziţionat pădurile la preţuri ridicole de la moştenitorii unui anume Grigorie Chifu, păduri pe care ulterior le-a vândut unor firme de la care a câştigat enorm. Una dintre acestea este cea a argeşeanului Pătraşcu care a continuat firul penal al afacerii “Dumitra”.

Iţele unei afaceri necurate
Culmea coincidenţei este că firmele care au cumpărat pădurile în cauză aveau lucrări în zonă, care trebuiau extinse pe teritoriul Ocolului Silvic unde Epure era şef. Lucru extrem de bine cunoscut de către acesta, Epure ştiind atât necesitatea Hidroelectrica cât şi a celor două cariere din zonă. Pentru ca aceste lucrări să poată fi însă făcute, Epure trebuia să aprobe scoaterea din fondul forestier a terenurilor respective. Lucru pe care l-a bifat.
Ultimul tun al apropiaţilor lui Epure l-a reprezentat, potrivit presei, Muntele Dumitra, care a fost retrocedat tot celor patru moştenitori ai lui Chifu. Aceştia au primit conform legii 40 de hectare de pădure, apoi au cerut alte 960 de hectare de pădure aflate pe teritoriul parcului naţional, cu toate că din actele depuse pentru retrocedare nu s-a făcut dovada proprietăţii decât pentru circa 530 de hectare. Cu toate acestea, au primit cât au cerut. Mandatarul moştenitorilor lui Chifu a fost chiar afaceristul Liviu Pătraşcu, un apropiat al lui Epure. Pătraşcu a spus că renunţă la terenul din parcul naţional, dar că vrea la schimb alte sute de hectare într-o zonă în care se află cele mai sănătoase păduri de stejar din Gorj. După ce localnicii din zonele vizate de Pătraşcu s-au opus afacerii, DNA Gorj a intrat pe fir, în timp ce Prefectura Gorj s-a zbătut să anuleze toate actele. Până acum DNA nu a comunicat în ce stadiu se află dosarul, deşi ancheta este începută prin 2009. Cei care s-au zbătut şi nu au lăsat lucrurile aşa, au fost, însă cei de la MAI, mai precis Corpul de Control, care a decis că nu poate accepta cu uşurinţă NUP-ul dat de procurorii târgujieni, care nu au verificat cum trebuie dosarul. O fac acum însă, a doua oară, aşteptându-se ca măcar acum cei care au avizat schimbul să răspundă penal pentru faptele lor.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.